Lupta în cuşcă dintre Elon Musk și Mark Zuckerberg va fi transmisă în direct Twitter, actuala platformă X.
Informația conform căreia lupta dintre Elon Musk și Mark Zuckerberg va fi transmisă în direct a fost oferti chiar de proprietarul platformei, cel mai bogat om din lume, și chiar inițiatorul acesteia, scrie ObservatorNews.ro.
Totul a început când Musk a afirmat într-o postare din 20 iunie că este ”pregătit pentru un meci în cuşcă” cu Zuckerberg, care este antrenat în jiujitsu.
O zi mai târziu, Zuckerberg, în vârstă de 39 de ani, care a postat imagini cu meciurile câştigate pe platforma Instagram a companiei sale, i-a cerut lui Musk, în vârstă de 51 de ani, să ”trimită locaţia” pentru lupta propusă, la care Musk a răspuns ”Vegas Octagon”, referindu-se la un centru de evenimente unde se desfăşoară meciuri de campionat de arte marţiale mixte (MMA).
”Lupta Zuck v Musk va fi transmisă în direct pe X. Toate încasările vor merge către organizaţii de caritate pentru veterani”, a spus Musk într-o postare pe X, duminică dimineaţă, fără a oferi alte detalii.
Tot duminică, mai devreme, Musk a spus pe X că ”ridică greutăţi pe tot parcursul zilei, se pregăteşte pentru luptă”, adăugând că nu a avut timp să se antreneze, aşa că aduce greutăţile la lucru.
Când un utilizator de pe X l-a întrebat pe Musk care este scopul luptei, Musk a răspuns spunând:
”Este o formă civilizată de război. Bărbaţii iubesc războiul”.
Meta nu a răspuns la o solicitare a Reuters de a comenta postarea lui Musk.