Marea iubire a lui Tudor Arghezi. ”Toată literatura mea nu face cât un borş de-al Paraschivei“

 Pe 21 mai, se împlinesc 142 de ani de la naşterea lui Tudor Arghezi, poet, prozator şi gazetar, cu o carieră literară bogată. Arghezi a fost unul dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice, iar biografia a rămas până astăzi nedesluşită pe deplin şi, pe alocuri, controversată. Există însă o certitudine: marea iubire a lui Tudor Arghezi a fost bucovineanca Paraschiva.

Arghezi, pe numele său real Ion N. Theodorescu, s-a născut la 23 mai 1880, la Bucureşti, într-o familie originară din Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Anii copilăriei au fost trişti, Arghezi mărturisind ulterior:

“Este cea mai amară vârstă a vieţii. N-aş mai voi să fiu o dată copil”.

Perioada Şcolii primare „Petrache Poenaru” i-a adus o oarecare alinare, câteva personaje fiind aproape de sufletul său, printre aceştia aflându-se învăţătorul Abramescu şi profesorul de Limba română Gîrbea. Începând cu anul 1891, de la vârsta de 11 ani, este obligat să se întreţină singur, din cauza situaţiei financiare precare a familiei.

”Insula” din adolescență și drama din dragoste

A urmat gimnaziul „Dimitrie Cantemir”, iar în perioada 1891-1896 a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava”, perioadă în care se împrieteneşte cu viitorii scriitori Gala Galaction şi N. D. Cocea.

Despre aceştia, Arghezi afirma, peste ani: “… această prietenie a alcătuit pentru noi o insulă, o concretizare de aspiraţii comune … pentru toată viaţa. Insula noastră nu a cunoscut invidia şi orgoliul”.

Ca elev, şi-a câştigat banii de întreţinere dând meditaţii, iar în perioada liceului, la vârsta de 16 ani s-a angajat custode la o expoziţie de pictură.

Abandonează apoi cursurile liceale pentru a lucra, în poziţia de laborant la o fabrică de zahăr din Chitila.

La vârsta de 19 ani a trăit prima dramă a vieţii sale, iubita sa, de care era îndrăgostit nebuneşte, a murit, iar el, extrem de tulburat, a încercat să-şi caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu.

Mânăstirea și aventura

Între anii 1900 – 1904, poetul se călugăreşte la Mănăstirea Cernica, sub numele Iosif, iar liniştea acelei vieţi îi permite să deprindă, pe îndelete, tainele folosirii cuvintelor.

Totuşi, în acei ani în care Arghezi căuta împlinirea prin credinţă, el are o aventură cu profesoara Constanţa Zissu, în urma căreia aceasta a rămas însărcinată, contextul sensibil al situaţiei determinând-o să se refugieze la Paris pentru a ascunde sarcina.

În anul 1905 se naşte primul copil al lui Arghezi, Eliazar Lotar Teodorescu, iar poetul renunţă la călugărie şi pleacă şi el în capitala Franţei, unde reglementează situaţia micuţului şi îl recunoaşte cu acte în regulă.

Gospodina Paraschiva, iubirea vieții lui Arghezi

Tudor Arghezi s-a căsătorit cu bucovineanca Paraschiva Burda la 5 noiembrie 1915, iar viaţa alături de ea a fost o adevărată împlinire. Bobică sau Bobiţă era numele de alint al soţiei sale, poreclă inspirată de capoatele cu picăţele pe care obişnuia să le poarte.

Paraschiva era o gospodină desăvârşită. Când au început construirea casei din apropierea Văcăreştiului, ea se îngrijea atât de cei care veneau să lucreze, dar ţinea şi socoteala materialelor – „nimeni nu putea s-o fure nici măcar cu un cui“, după cum povestea fiul lor, Baruţu. Ea era pe schele cu dulgherii, ea îngrijea de căpriţe şi de celelalte animale, ea făcea o ciorbă minunată, apreciată de Arghezi ca fiind mai preţioasă decât toată literatura lui.

După cum avea să scrie mai târziu fiul lor cel mic, Baruţu, Paraschiva era o femeie „dârză, bună, iute la fire, răzbătătoare, de-o cinste sufletească demnă de legendă“ care credea în puterea dragostei, aşa cum o spunea mereu: „Dacă nu pui dragoste în tot ce faci, nu pot ieşi lucruri bune!“.

Tudor Arghezi despre partenera lui de-o viaţă, într-un număr al revistei „Gazeta literară“ din 1961

„Te rog să notezi că datorez în mare măsură acestei căsnicii solide faptul că am putut să lucrez aşa cum am lucrat. (…) Paraschiva a fost cu mine întotdeauna un frate bun, o soră bună. La puşcărie, în libertate, pretutindeni. Îi datorez multă recunoştinţă. Foarte devotată. De altfel, dacă n-aş fi avut anturajul şi atenţiile ei, n-aş fi putut lucra. Aşa că e o colaboratoare adevărată şi strâns legată de… literatura mea“