Viaţa scriitorului Marin Preda, născut la 5 august 1922 la Siliştea Gumeşti, în Teleorman, o comună pe care avea să o facă celebră prin publicarea romanului ” Moromeţii”, a fost la fel de fascinantă ca opera pe care a lăsat-o moştenire. A încetat din viață pe 16 mai 1980, într-o zi ”nenorocită şi ploioasă”. Deși a fost stabilită cauza – asfixie mecanică – moartea lui rămâne învăluită în mister. Avea 57 de ani și era deputat în Marea Adunare Naţională a RSR.
În noaptea de 15 spre 16 mai 1980, la scurt timp după ce avusese un succes extraordinar cu romanul ”Cel mai iubit dintre pământeni”, Marin Preda şi-a găsit sfârşitul în camera cu numărul 6 din vila de creaţie de la Mogoşoaia, înecat în somn în propria vomă, după o noapte în care băuse susținut.
Certificatul medico-legal a atestat consumul mare de alcool şi moartea prin asfixie mecanică, dar în jurul morţii lui Marin Preda s-au creat nenumărate scenarii.
S-a spus că a fost ucis de Securitate sau de agenţii KGB, pentru că îi supărase pe ruşi cu apariţia romanului ”Delirul”.
În procesul-verbal din data de 16 mai 1980 de Procuratura municipiului Bucuresti se specifică:
„În jurul orei 12.15, în camera cu numarul 6 din Pavilionul C, pe patul de lângă fereastră, cu capul sprijinit de tăblia patului, este găsit scriitorul Marin Preda decedat, cu rigiditate cadaverică instalată”. „Cadavrul este îmbrăcat cu pijama, papuci şi un pardesiu înspicat negru cu alb.”
Potrivit certificatului medico-legal moartea lui Preda ”s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”.
Scriitorul avea câteva echimoze pe frunte, dar anchetatorii au spus că nu au avut vreun rol în producerea decesului ”Semnele de violentă descrise la autopsie s-au putut produce prin lovire de corp dur si nu au un rol în producerea mortii”, s-a mai consemnat în procesul verbal.
Alcoolemia scriitorului era de 3 grame la mie.
Comuniştii au ţinut ”la secret” condiţiile în care s-a sfârşit marele scriitor. N-ar fi dat bine în faţa opiniei publice că un deputat al regimului ar fi murit înecat cu vomă, după o noapte de beţie. Dar secretomania a stârnit şi mai multe speculaţii.
Marin Preda şi-a petrecut ultima zi din viaţă, 15 mai 1980, la Editura ”Cartea Românească”, în biroul său de director. A primit vizite, a scris şi spre seară a rămas, aşa cum obişnuia , singur.
Femeia de serviciu i-ar fi dus, la solicitarea lui, o sticlă de rom cubanez. Preda a băut singur, închis în birou, până târziu în noapte. Tot femeia de serviciu a fost cea care i-a chemat un taxi să-l ducă la vila de creaţie de la Mogoşoaia, unde Preda obişnuia să doarmă de câteva săptămâni.
Ajuns la Mogoşoaia, Preda a fost urcat în camera sa cu numărul 6, unde i s-a adus o omletă. Scriitorul a coborât în jurul orei 1.30 în sala de mese, acolo unde petreceau mai mulţi scriitori la o zi de naştere.
Povestea este că Preda a cerut apă şi i-au dat două pahare: unul cu apă şi altul cu votcă. După spusele martorilor, Preda a băut paharul de votcă şi a căzut cu capul pe masă. În jurul orei 2.00 dimineaţa scriitorul a fost urcat, pe braţe, în camera sa de poetul Virgil Mazilescu şi de portar. Cei doi l-au lăsat în pat, îmbrăcat în palton.
În dimineaţa zilei de 16 mai, Preda a fost găsit mort în patul său din camera 6 de la Mogoşoaia, de către scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu care venise să îl ia pentru a pleca împreună la Focşani.
Alexandru Preda, fratele scriitorului a fost unul dintre ei care au susţinut vehement teoria uciderii lui Preda de către securişti. “Cred, în sinea mea, nu puţin, ci mult, că în mod cert a fost omorât. Dumnezeu ştie de cine şi cum”, a declarat acesta.
Și Aurora Cornu , prima soţie a lui Marin Preda declara într-un interviu la Paris : „După ce am văzut fotografiile date de poliţie cu cadavrul lui Marin nu poţi să nu te întrebi dacă nu este vorba de un asasinat”.
Iar Elena, soţia lui Preda a povestit că scriitorul era urmărit, şicanat cu telefoane de către necunoscuţi, ameninţat şi speriat.
Preda avea dosar la Securitate încă din 1971. Numele de cod era ” Editorul ”, iar securiştii îi urmăreau viaţa personală, dar şi activitatea de director de la Editura Românească, dar mai ales poziţia faţă de regim.
În 1980, cu două luni înainte de moartea sa, aparuse ” Cel mai iubit dintre pământeni”. S-a vândut în 200.000 de exemplare, potrivit statisticilor, acesta fiind cel mai mare tiraj pentru un volum românesc în epoca comunistă.
Petrini, eroul principal al romanului aminteşte în carte de ”Era ticăloşilor” şi opinia publică a interpretat celebra expresie ca semn al opoziţiei lui Preda faţă de regimul în vigoare.
Curajul cu care Preda a vorbit în celebrul roman despre anii totalitarismului a uimit cititorii. Din momentul apariţiei romanului, Preda a fost catalogat drept periculos pentru regim, fiind considerat un scriitor imprevizibil și greu de controlat.