Natalia, femeia fatală a României acuzată ca a ucis doi poeți. O poveste care a marcat lumea artistică a României și despre care s-a scris și s-a vorbit mult.
Este vorba despre un triunghi amoros format din tineri scriitori promiţători, care făcuse mare vâlvă în presa vremii de dinainte de Primul Război Mondial. Este vorba despre poeţii Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel, şi scriitoarea Natalia Negru.
Începuturile tumultoasei poveşti de iubire se găsesc în vremea în care Natalia frecventa neobosită biblioteca Fundaţiei „Carol I“, unde fusese numit un nou custode, Ştefan Octavian Iosif, pe când era studentă la Litere şi visa să ajungă scriitoare.
La acea vreme, bărbatul avea 29 de ani şi era una dintre marile speranţe ale literaturii române, bucurându-se de sprijin din partea marilor personalităţi ale vremii.
La început, cei doi puteau fi surprinşi adesea în ipostaza de profesor şi învăţăcel, ea aducându-i versurile pe care le compunea pentru ca el să le corecteze, însă, ușor, ușor, întâlnirile s-au mutat în afara bibliotecii.
În vara anului 1904, Natalia Negru şi Ştefan Octavian Iosif s-au căsătorit la Buciumeni, satul natal al studentei. Dar nu a avut loc și o nuntă, asta datorită situației financiare nu prea bune a poetului şi care spera la o slujbă mai bine plătită la momentul începerii noii vieţi de familie.

La un an de la căsătorie, cuplul era plin de amărăciune din pricina lipsei banilor, fiind nevoiți să locuiască separați: Natalia, acasă, sub ocrotirea financiară a părinţilor, iar Ştefan, la Bucureşti, legat de muncă.
Datorită lipsurilor și relației la distanță, stabilitatea cuplului începe să se clatine.
Natalia începe să devină din ce în ce mai distantă de poet, iar el, suferind de dor, se destăinuie prietenilor săi, printre care şi Dimitrie Anghel, alintat de critici „poetul florilor“, pe care îl cunoscuse în 1900, când erau la studii la Paris.
La 11 noiembrie 1910, Iosif a primit o altă lovitură: Natalia a început deja acțiunea divorțului.
Curând după aceea, ea a plecat, împreună cu fiica lor, la Paris pentru îngrijiri medicale. De acolo, în noaptea de Revelion, a apărut o rază de speranță în relația dintre cei doi. Natalia îi răspunde lui Iosif la o scrisoare, în care el își declara cu disperare dorințele de a le vedea pe ea și fiica lor.
Emoționată până la lacrimi, îl roagă să vină să o vadă ca să se poată bucura împreună de cel puțin o lună de pace și fericire. Dar soarta nu i-a dat lui Iosif o șansă. Nu avea suficienți bani să se urce în tren, așa că invitația soției sale a rămas fără răspuns.
În schimb, în fața ei a apărut Dimitrie Angel.
De la Paris, Natalia și Dimitrie s-au întors în calitate de cuplu, dar nu este clar dacă relația lor a început acolo sau începuse la București. Următorul pas a fost să i se confeseze prietenului său, a cărui sănătate s-a deteriorat din cauza unei boli. Anghel nu părea că are remușcări, ci în schimb, plin de energie, l-a provocat pe Iosif la un duel pentru mâna Nataliei.
Tăcut din fire, Iosif a refuzat să se confrunte și s-a retras, acceptând un divorț. Sentința a fost pronunțată la 21 iunie 1911, în favoarea soției reclamante, care a indicat prin scrisorile soțului ei că acesta a părăsit locuința conjugală, „o insultă destul de gravă pentru reclamantă”.
Ajuns bărbat divorțat, pe Ştefan Octavian Iosif l-au cuprins singurătatea, boala şi dependenţa de alcool. A mai aflat și că suferă de sifilis.
În dimineața zilei de 22 iunie 1913, la Spitalul Colţea unde se internase, acesta s-a stins din viață în urma unei congestii cerebrale.
Conform lui Călinescu, printre cei care l-au condus pe ultimul drum, s-a numărat şi Natalia, care n-a reuşit să treacă neobservată, fiind jignită de oamenii care știau de aventura ei cu Dimitrie Anghel şi care nu o lăsau să-şi uite păcatele.
„Mizerabilo, care omori pe toţi oamenii mari ai ţării!“, i-a strigat din mulțime o admiratoare a poemelor lui Iosif atunci când a văzut-o.
În acelaşi an în care ea a divorţat de Iosif, s-a căsătorit cu Dimitrie Anghel, care îi promitea stabilitatea mult visată, plătindu-i inclusiv cheltuielile de divorţ şi promiţându-i câştigarea unei sume generoase dintr-un proces aflat pe rol.

Însă, fericirea cuplului nu a durat prea mult, ambii fiind măcinaţi de gelozie. Natalia îl dorea pe poet numai pentru ea, aşa că îi cerea să mai rărească ieşirile cu prietenii, sau să-şi modifice poemele de dragoste mai vechi, „din care m-a obligat să scot părul blond şi ochii albaştri, sub cuvânt că aş fi avut un mare amor pentru o damă blondă“.
Limita răbdării soțului ajunseseră la limită, așa că își încuia nevasta în casă zile în şir, acoperindu-i ferestrele, lăsând-o să vadă numai lumina becului, și începuse să îi vorbească despre alte relaţii pe care le-ar fi avut, însă Natalia nu ştia dacă erau lucruri reale sau vorbe menite numai să o chinuie.
În toamna anului 1914, un nou scandal a zguduit casa soţilor Anghel. El începe să-i vorbească din nou despre alte femei din viața lui, iar ea amenință că va rupe relația luându-și verigheta de pe deget.
„Dacă faci un pas te împuşc!”, a fost o amenințare pe care Natalia a ignorat-o. Extrem de enervat de atitudinea provocatoare a soției sale, Dimitrie a tras un glonț în fereastră, dar glonțul a ricoșat în marginea patului metalic, lovind-o în fesă pe soția sale. Șocat de incident, Anghel nu s-a gândit de două ori și s-a împușcat în piept.
Cei doi reușesc să scape cu viață, iar poetul, imobilizat la pat, este măcinat de remușcări.
Pe 13 septembrie 1914, 2 săptămâni mai târziu, după ce îşi smulge bandajele de pe piept, Anghel moare, la vârsta de 42 de ani, de septicemie.
La fel ca Iosif, ultimele sale gânduri se îndreaptă tot către femeia iubită.
Natalia Negru a trăit aproape jumătate de secol după înmormântarea celui de-al doilea soț.

Însă, necazurile nu au părăsit-o. De îndată ce l-a îngropat pe Anghel, a trebuit să se pregătească din nou pentru o altă înmormântare. La 13 septembrie 1916, fiica ei și a lui Iosif a murit la București, lovită de o schijă în urma unui bombardament german.