Nici la a treia licitaţie pentru vânzarea Şantierului Naval Damen Mangalia nu s-a prezentat vreun cumpărător. Conform lichidatorului, o nouă procedură va avea loc în luna septembrie, la acelaşi preţ, indiferent de decizia pe care o va lua instanţa, de a modifica sau menţine actuala procedură.
Cu toate acestea, Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, firma care administrează şantierul, crede că „vom avea o soluţie până la sfârşitul anului”
Deja previzibil, după două termene la care nu s-a prezentat nimeni să ofere 184 de milioane de euro, valoare de piaţă estimată pentru Şantierul Naval Damen Mangalia, nici la cel de-al treilea, organizat vineri, nu a existat vreun ofertant.
„Legat de licitaţie, nu s-a înscris nimeni”, a declarat pentru News.ro Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, firma care administrează şantierul.
Raportul de evaluare prezentat de CITR stabileşte pentru Şantierul Naval Mangalia o valoare de piaţă de 184.045.760 euro, în vreme ce valoarea de lichidare este de 84.148.210 euro.
„Compania a intrat în faliment. Legal, activele trebuie vândute conform aprobării creditorilor. Iniţial, aceştia nu au vrut să aprobe strategia care propunea vânzare (în scădere, n.r.) până la valoarea de lichidare (de 84 milioane de euro, n.r.), ceea ce e natural, în faliment. Ulterior, ne-am adresat judecătorului să dispună el modalitatea de vânzare, conform Codului de Procedură Civilă.
E o prevedere care spune că, dacă creditorii nu agreează o vânzare, ea se face conform Codului de Procedură Civilă. Văzând această cerere, creditorul majoritar, Damen Olanda, a propus şi aprobat el acest set de şase licitaţii exclusiv la valoarea de piaţă (de 184 milioane de euro, cu 100 de milioane peste cea de lichidare, n.r.)”, a explicat Cîrlănaru mecanismul prin care s-a ajuns practic într-un blocaj: deşi nimeni nu se prezintă la preţul iniţial – valoarea de piaţă de 184 milioane de euro, aceasta nu este diminuată şi este repetată, lunar, timp de jumătate de an.
„Dacă în 4 septembrie instanţa aprobă cererea noastră de vânzare, conform Codului de Procedură Civilă, nu vom mai avea licitaţii lunare 100% din valoarea de piaţă (ca până în prezent, n.r.), ci vom avea un proces accelerat, cu scădere de preţ. Vom trece prin 100%, 75%, 50% din valoarea de piaţă a activului, până la identificarea unui cumpărător”, explică directorul general al CITR cum ar putea arăta noua strategie, în cazul în care instanţa ar decide modificarea procedurii.
În prezent, conform Adunării Creditorilor, controlată de grupul Damen, ar trebui susţinute şase licitaţii succesive, lunare, la un preţ nemodificat de 184 milioane de euro.
În acest context, următoarea licitaţie trebuie organizată în septembrie, la aceeaşi valoare.
„În momentul de faţă ne supunem strategiei adoptate, de şase licitaţii cu 100% din valoarea de piaţă. Vom menţine această cadenţă, până la o soluţie a instanţei în alt sens”, susţine Cîrlănaru.
„Dacă instanţa admite cererea noastră (schimbarea procedurii şi vânzarea conform Codului de Procedură Civilă, n.r.), dăm un alt anunţ. Oricum, va coincide pentru că şi în Codul de Procedură Civilă primul set e la 100%. Indiferent ce decide instanţa, vom mai avea o licitaţie la 100% din preţ. Chiar dacă, subiectiv, ai spune că e superfluu, că au fost deja licitaţii la 100% din preţ, practic, începând de la zero pe Cod (Procedura Civilă, n.r.) vei trece şi prin această etapă”, explică directorul general al CITR motivul pentru care la noul termen nu se va modifica practic nimic.
O nouă abordare, conform Codului de Procedură Civilă, în locul deciziei Adunării Acţionarilor, ar putea accelera procesul de valorificare a şantierului.
„Dacă judecătorul sindic acceptă schimbarea procedurii de vânzare, nu există un termen specific în lege, însă pot fi organizate în termen scurt, asta însemnând una-două săptămâni între seturi şi poate accelera vădit procesul. Strategia va fi implementată după ce se pronunţă judecătorul”, a mai spus Cîrlănaru.
„Nu se va ajunge la negociere directă, se merge pe licitaţie publică cu preţ în urcare, doar că, după parcurgerea etapelor de 100%, 75%, 50% se poate merge inclusiv cu preţ în jos”, a explicat acesta.
De exemplu, dacă niciunul dintre participanţi nu oferă preţul de strigare, odată cu atingerea nivelului de 50% se poate stabili un nou prag minimal, de 25-30%, şi porni regresiv de la 50%, în jos.
„E o variantă extremă, în care s-ar ajunge dacă nu există un cumpărător nici măcar la 50% din valoarea de piaţă”, arată Cîrlănaru.
În pofida faptului că trei licitaţii succesive nu au dus la niciun rezultat, îşi păstrează optimismul.
„Cred că vom vedea o soluţie până la sfârşitul anului. Văd o aplecare mai accentuată a statului în ultima perioadă pe acest subiect. El a fost tratat cu foarte multă reţinere, datorită faptului că există litigiul dintre acţionari”, este de părere directorul executiv al CITR.
Într-un comunicat de presă din 5 mai 2026, Rheinmetall anunţa că ia în considerare preluarea şantierului naval din Mangalia, în colaborare cu gigantul maritim MSC.
„Preluarea şantierului naval falimentar din Mangalia de către Rheinmetall şi MSC ar deschide perspective pozitive pentru viitorul industriei navale şi de apărare din România şi ar marca începutul unei noi ere”, transmiteau la acel moment reprezentanţii companiei germane.
„Rheinmetall AG analizează, în strânsă cooperare cu compania elveţiană MSC, realizarea unor investiţii substanţiale în acest amplasament şi transformarea şantierului într-un hub cu dublă utilizare, atât pentru construcţii navale militare, cât şi civile”, se mai arăta în comunicat.
La primele licitaţii organizate pentru vânzarea şantierului, niciun investitor nu s-a prezentat. Nici Rheinmetall.
News.ro a întrebat reprezentanţii concernului german după prima licitaţie, din 29 iunie, de ce nu au participat la ea şi dacă intenţionau să participe la următoarea.
„Vă rugăm să aveţi înţelegere pentru faptul că, din principiu, nu facem comentarii cu privire la chestiuni comerciale aflate în curs de desfăşurare”, a fost răspunsul transmis către News.ro de Jan-P. Weisswange, din echipa de relaţii cu mass-media a Rheinmetall AG.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) este acţionar majoritar la Şantierul naval 2 Mai Mangalia care, la rândul său, este acţionar majoritar (51%) la Damen Mangalia (DSMa).
„În prezent, din punct de vedere juridic, drepturile decizionale cu privire la DSMa aparţin administratorului judiciar CITR şi Damen, care deţine în mod direct şi împreună cu societăţi afiliate circa 97% din masa credală (datorii, n.r.) declarată în procedura insolvenţei. Acestor entităţi le revine, aşadar, răspunderea pentru derularea ulterioară a operaţiunilor de la DSMa şi evitarea lichidării acesteia”, a transmis pentru News.ro Irineu Darău, ministrul Economiei, înaintea desfăşurării celei de-a doua licitaţii.
„MEDAT subliniază că, din punct de vedere juridic, statul român nu poate interveni în procedura de faliment aflată în desfăşurare. Întreaga gestiune, conservare şi procedură de valorificare a activelor au trecut exclusiv în atribuţia lichidatorului judiciar desemnat (CITR), sub controlul judecătorului sindic. În ciuda contextului juridic complex, activele industriale rămân de o importanţă strategică majoră pentru România. MEDAT a menţinut un dialog deschis cu potenţialii investitori industriali”, a adăugat ministrul Darău.
„În cadrul evaluărilor tehnice, concernul industrial Rheinmetall a semnalat oficial că dimensiunea totală a activelor de la Mangalia depăşeşte nevoile sale curente, concentrate strict pe zona de producţie militară. Din acest motiv, Rheinmetall a analizat participarea la licitaţie printr-un consorţiu comun cu gigantul transporturilor maritime MSC, entitate capabilă să preia şi să opereze componenta comercială/ civilă a şantierului. Faptul că acest consorţiu nu s-a înscris la prima strigare ţine strict de strategia comercială a investitorilor privaţi şi de analiza structurii de active scoase la vânzare”, a mai transmis ministrul MEDAT.