NEWS

Nicușor Dan la Bruxelles. Președintele României participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Nicușor Dan la Bruxelles. Președintele României participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European
sursa foto: Ziarul Bursa

Preşedintele Nicuşor Dan, alături de șefi de stat şi de guvern din Uniunea Europeană (UE), participă joi la Bruxelles, la ora locală 19:00 la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Nicușor Dan, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Discuțiile se vor contura pe un răspuns comun la încercările Statelor Unite ale Americii de a prelua controlul asupra Groenlandei, a informat luni un purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Anunţul a venit după ce, în ajun, a avut loc o reuniune a ambasadorilor permanenţi ai UE la care s-a discutat despre posibile măsuri de represalii împotriva Washingtonului.

Tot luni, Comisia Europeană a declarat că este „pregătită să răspundă” ameninţării cu noi tarife din partea preşedintelui american Donald Trump, deşi executivul european a subliniat că se angajează mai întâi să găsească o soluţie diplomatică.

Prioritatea este să ne implicăm – nu să escaladăm – şi să evităm impunerea de tarife. De ce? Pentru că, în cele din urmă, acestea ar dăuna consumatorilor şi companiilor de ambele părţi ale Atlanticului. (…) Dacă s-ar impune tarife vamale, UE are instrumentele la dispoziţie şi este pregătită să răspundă, pentru că vom face tot ce este necesar pentru a proteja interesele economice europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului european, Olof Gill.

Ce s-a decis la reuniunea de duminică

La reuniunea organizată duminică, ambasadorii celor 27 de state membre au ridicat posibilitatea adoptării de represalii împotriva Statelor Unite în valoare de 93 de miliarde de euro, o opţiune care era deja pe masă anul trecut, dar pe care Cei 27 au abandonat-o pentru a permite acordul comercial la care Bruxelles-ul şi Washingtonul au ajuns în vară.

Această posibilă măsură este îngheţată până pe 6 februarie, dar ţările UE studiază acum posibilitatea aplicării acesteia în cazul în care Trump impune definitiv tarifele.

Mai multe ţări – între care Franţa, Germania, Spania şi Polonia, potrivit unor surse diplomatice care au vorbit cu EFE – au solicitat duminică activarea, pentru prima dată în istorie, a instrumentului anticoerciţie, care a intrat în vigoare în 2023, pentru a face faţă unei „situaţii în care o ţară terţă încearcă să facă presiuni asupra UE sau a unui stat membru pentru a lua o anumită decizie, aplicând sau încercând să aplice măsuri care afectează comerţul sau investiţiile”.

Acest instrument ar permite Comisiei Europene să impună restricţii asupra importurilor şi exporturilor către Statele Unite, asupra investiţiilor americane în UE, să restricţioneze drepturile de proprietate intelectuală ale companiilor americane sau să le interzică participarea la licitaţii publice.

Însă, înainte de a adopta oricare dintre aceste două măsuri de retorsiune, căutarea „unei soluţii diplomatice şi a unui dialog va fi în prezent abordarea UE”, au declarat alte surse diplomatice pentru EFE.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele