Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că discuţiile de la Summitul Comunităţii Politice Europene au vizat un răspuns coordonat la provocările europene comune.
”Provocările europene comune fac necesar un răspuns coordonat: o securitate mai puternică, o competitivitate sporită, conectivitate strategică şi rezilienţă democratică. Sunt teme importante pentru România şi pentru toate statele europene, pe care le-am discutat ieri, la Dublin, în cadrul celui de-al 9-lea Summit al Comunităţii Politice Europene. O Europă care să fie mai puternică, mai sigură şi mai bine conectată depinde de deciziile şi acţiunile noastre comune, care să acorde atenţie specială Flancului Estic. Trebuie să susţinem în continuare Ucraina pentru obţinerea unei păci juste şi durabile, consolidându-ne în acelaşi timp capacitatea colectivă de a contracara ameninţările hibride, interferenţele străine şi manipularea informaţiilor”, a arătat Nicuşor Dan, vineri, într-o postare pe Facebook.
El a menţionat că discuţiile au vizat şi viitorul securităţii europene, o cooperare mai strânsă împotriva traficului de droguri şi o abordare coordonată a migraţiei.
”La reuniunea Grupului de sprijin pentru Republica Moldova, am reafirmat sprijinul neclintit al României pentru securitatea, rezilienţa şi integrarea europeană a Republicii Moldova. Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună şi o investiţie strategică în stabilitatea regiunii noastre şi a întregului continent”, a subliniat preşedintele Dan.
Reacția lui Nicuşor Dan vine după ce joi acesta a spus că în momentul acesta Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului sau despre pace. Oficialul susține că războiul dintre cele două țări nu pare să aibă un final curând.
Într-o conferinţă de presă susţinută după ce a participat la cea de a noua reuniune a Comunităţii Politice Europene, găzduită de Irlanda, Nicuşor Dan a fost întrebat care este opinia sa în legătură cu desemnarea unui reprezentant al Europei care să stea de vorbă cu Federaţia Rusă.
„Cred că orice reprezentant, în măsura în care poate să influenţeze Rusia să vină la masa negocierilor pentru încetarea focului sau şi mai bine pentru o pace sau şi mai bine pentru o pace negociată şi durabilă, este binevenit. Cred, de asemenea, că este important ca poziţia Europei cu privire la arhitectura de securitate europeană post-conflict, baze NATO, toate lucrurile astea, să fie exprimate de către un reprezentant al Europei.
Cred că o să fie discuţia asta mâine. Ce e cel mai important în momentul acesta este că Rusia nu doreşte în mod real, aşa cum o spun de un an şi jumătate, Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului sau despre pace. Şi atunci discuţia e cumva teoretică”, a afirmat şeful statului.
El a adăugat că statele care doresc o pace stabilă în Europa şi o ordine internaţională bazată pe reguli trebuie să continue să acţioneze.
„Ce e important în momentul acesta este ca statele care doresc o pace stabilă în Europa, care doresc o ordine internaţională bazată pe reguli, să continue să acţioneze, chiar dacă e dureros să iei nişte bani din bugetul tău naţional să îi duci către Ucraina, dar este singurul mod, sau sancţiunile economice care la un moment dat îţi vor afecta şi economia, dar este singurul mod în care să aperi Europa de ceva mult, mult mai rău decât ce este azi„, a spus preşedintele.