NEWS

Omul politic român Iuliu Maniu a fost comemorat la Vatican

Omul politic român Iuliu Maniu a fost comemorat la Vatican
Foto: Arhieparhia Blaj

Omul politic român Iuliu Maniu a fost comemorat la Vatican. „70 de ani de când marele om politic greco-catolic s-a întors în casa Tatălui Ceresc. A fost aruncat într-o groapă comună, alături de atâţia anonimi, dar şi de atâţia oameni mari ai Bisericii şi ai poporului nostru, în acel cimitir al săracilor”, a transmis Biroului de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.

La celebrarea liturgică au asistat şi preşedintele Fundaţiei Academia Civică, Ana Blandiana, preşedintele executiv al Fundaţiei Corneliu Coposu, Ion Andrei Gherasim, Raluca Eclemea – consilier diplomatic al Ambasadei României în Italia, Oana Boşca-Mălin – director adjunct al Institutului Cultural Român din Roma (Accademia di Romania) şi mai mulţi credincioşi prezenţi în Cetatea Eternă.

Omul politic român Iuliu Maniu a fost comemorat la Vatican. Ceremonia, la Capela San Colombano din Bazilica Sfântul Petru

Marţi, 19 septembrie 2023, în Capela San Colombano din Bazilica Sfântul Petru din Vatican, a fost comemorat marele om politic Iuliu Maniu, fiu al Bisericii Greco-Catolice, la 150 de ani de la naştere şi la 70 de ani de la trecerea la cele veşnice, în data de 5 februarie 1953, în închisoarea de la Sighet.

”Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureşan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preasfinţia Sa Cristian Dumitru Crişan, Episcop auxiliar de Alba Iulia şi Făgăraş, a celebrat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Părintele Gabriel Buboi, Rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, Părintele Marian Bojor, Vicerector al bisericii San Salvatore alle Coppele din Roma, Părintele Mihai Marina, Paroh al Parohiei Sfântul Gheorghe din Paris, şi Părintele Bogdan Teglaş”, se menţionează într-un comunicat publicat pe site-ul Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.

Rol esențial în înfîpturirea Marii Uniri

Când vorbim despre Iuliu Maniu, ne gândim la demnitate, onoare, valori şi credinţă.

Iuliu Maniu a fost aruncat într-o groapă comună, alături de atâţia anonimi, dar şi de atâţia oameni mari ai Bisericii şi ai poporului nostru, în acel cimitir al săracilor.

Acolo, Iuliu Maniu este împreună cu Fericiţii Episcopi Martiri Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frenţiu, Anton Durcovici şi cu atâţia oameni de valoare, care au scris cu sânge o pagină luminoasă pentru Biserica Catolică şi pentru poporul român”, a spus, la finalul oficiului liturgic, episcopul Cristian Crişan.

Fost elev al Blajului şi avocat al Mitropoliei Blajului, Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873 – d. 5 februarie 1953) a avut un rol însemnat în realizarea Marii Uniri de la 1918 şi ulterior pentru modernizarea şi democratizarea statului român.

 

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele