LIFESTYLE

Parlamentarii sunt „campionii” bugetarilor la zile libere. Aleșii se pregătesc de o nouă mini-vacanță

Parlamentarii sunt campionii bugetarilor la zile libere. Aleșii se pregătesc de o nouă mini-vacanță
sursa foto: Facebook Parlamentul României

Parlamentarii sunt „campionii” bugetarilor la zile libere. Aceștia lucrează săptămâna aceasta doar marți și miercuri, urmând să aibă o mini-vacanță de cinci zile libere și cu ocazia Zilei Copilului și a Rusaliilor.

După un weekend prelungit, dat fiind că au fost Rusaliile pentru catolici, parlamentarii lucrează săptămâna aceasta doar marți și miercuri, urmând să aibă liber atât joi, pe 1 iunie, cât și vineri pe 2 iunie, zile libere pe care aleșii din Legislativ le vor lega de weekendul viitor.

Parlamentarii sunt „campionii” bugetarilor la zile libere. Doar două zile de lucru săptămâna aceasta

Marți, pe 30 mai, aleșii din Camera Deputaților au programat un plen începând cu orele 16.00, Biroul Permanent urmând să se întrunească de la orele 13.30.

De la 14.00, depuutații au activitate în grupurile parlamentare, iar de la 17.00 activitate în comisiile parlamentare. Și Senatul are programat un plen marți de la 16.00, urmând ca Biroul Permanent să se întrunească de la 12.00, senatooorii având pe ordinea de zi, de la 17.00, programate lucrări în comisiile permanente.

Deputații și senatorii mai vin săptămâna aceasta miercuri dimineață la muncă, când este programat un plen atât la Camera Deputaților, cât și la Senat. Ulterior, în partea a doua a zilei, pe programul parlamentarilor apare că vor avea activitate în comisiile parlamentare.

Luni, pe 29 mai, parlamentarii au avut liber, fiind a doua zi de Rusalii pentru catolici, iar ziua de doi iunie este liberă pentru bugetari, după ce Guvernul a aprobat anul trecut, pe 28 decembrie, Hotărârea privind acordarea de zile libere legale, altele decât cele de sărbătoare legală pentru 2023 prin care acorda bugetarilor încă trei zile libere: 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august, când parlamentarii vor avea din nou o mini-vacanță de patru zile.

Totodată, luni, pe 5 iunie, au liber, fiind a doua zi de Rusalii pentru ortodocși. Așa că aleșii din Legislativ se vor întoarce la muncă abia marți, pe 6 iunie.

Mini-concediu și în luna mai

Parlamentarii au avut o mini-vacanță și la începutul lunii mai, atunci când majoritatea aleșilor din legislativ și-au aranjat programul de așa natură încât să lucreze doar două zile. Aleșii au strâns atunci în așa fel încât doar patru zile să fie mai aglomerate, din două săptămâni de activitate.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele