Pensionarii germani, invitați să-și petreacă iarna în Grecia. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul grec al Turismului.
Având în vedere că facturile la gaze s-au dublat deja în Germania și se așteaptă la creșteri de până la șapte ori față de nivelul din urmă cu un an, ministrul Vasilis Kikilias spune că Grecia oferă căldură, ospitalitate și prețuri mai mici la alimente, dar și la restaurante.
Politicianul grec a explicat gestul ca fiind o metodă de a mulțumi contribuabililor germani, care i-au ajutat pe greci în timpul crizei financiare din 2008.
Ne-ar face o mare bucurie să primim pensionarii germani care doresc să experimenteze o iarnă mediteraneană, cu ospitalitate grecească, vreme blândă și un nivel ridicat al serviciilor”, a declarat Kikilias pentru Bild, tabloidul cu cele mai mari vânzări din Germania. „Vă așteptăm,” a adăugat ministrul.
Asociația agențiilor de turism germane VUSR a sugerat deja în luna mai că guvernul ar putea găsi mai ieftin, pe termen lung, să subvenționeze vacanțele în locuri mai calde cu aproximativ 500 de euro de persoană, pentru a ajuta gospodăriile să economisească la factura de gaz.
Politicienii din opoziție au declarat că ideea trebuie tratată cu prudență pentru că ar putea avea un efect negativ asupra economiei Germaniei.