WORLD

Planul curajos al premierului Marii Britanii pentru depășirea crizei. Vrea să ”înghețe” toate facturile pentru 18 luni

Planul curajos al premierului Marii Britanii pentru depășirea crizei. Vrea să înghețe toate facturile pentru 18 luni
sursa: Facebook Liz Truss

Care este planul curajos al premierului Marii Britanii pentru depășirea crizei? Liz Truss, care a preluat marți, 6 septembrie, portofoliul, vrea să îngheţe facturile la energie timp de 18 luni şi să permită ca firmele care furnizează gaze şi electricitate să poată obţine împrumuturi de la guvern pentru subvenţionarea acestor facturi, relatează BBC, citat de EFE.

Preţul maxim al energiei pe care companiile din sector îl vor putea percepe gospodăriilor din Marea Britanie începând din 1 octombrie a fost stabilit la 3.549 lire (4.202 euro) pe an, ceea ce reprezintă o creştere de 80%, după cum a anunţat pe 26 august autoritatea britanică de reglementare Ofgem.

Planul curajos al premierului Marii Britanii. Guverul va garanta împrumuturile companiilor de energie

Dată fiind gravitatea situaţiei, Liz Truss intenţionează să anunţe joi noul său plan pentru a ajuta familiile britanice, conform BBC.

Potrivit planului, guvernul va garanta împrumuturile companiilor de energie care le vor utiliza pentru a îngheţa sau măcar a reduce facturile iarna care vine şi următoarea.

Detaliile legate de modul în care vor fi ajutate companiile mici pentru a face faţă scumpirilor energiei sunt în curs de revizuire, mai scrie BBC.

”Este liniştitor faptul că Executivul ia în considerare în mod serios sprijinul pe care îl poate oferi companiilor în aceste timpuri atât de dificile”, a declarat pentru mass-media Alex Veitch, reprezentantul Camerelor de Comerţ britanice.

Liz Truss a fost primită marţi de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral din Scoţia pentru a fi numită oficial prim-ministru britanic. Truss, în vârstă de 47 de ani, a devenit astfel cel de-al 15-lea şef al guvernului britanic în timpul celor 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele