Diferența dintre călire și prăjire ar trebui știută de toate gospodinele. Mulți cred că reprezintă una și aceeași metodă de gătire, când, de fapt, nu este așa.
Sunt termeni foarte comuni pentru fiecare dintre noi, însă nu și bine cunoscuți în detaliu. Spun asta pentru că mulți confundă și nu e tocmai ceea ce trebuie. Dacă stăm să ne gândim, mai avem și coacerea, un alt proces de pregătire a anumitor preparate. Cel mai bine este să vedem ce înseamnă fiecare în parte, iar mâncărurile și deserturile poate ne vor ieși exact ca la carte.
Prăjirea se referă la gătirea alimentelor în grăsimi, precum ulei de floarea soarelui, untură etc, însă toate încinse. Ei bine, grăsimile să fie într-o cantitate mai mare, puse în tigăi deasupra focului. Mai există o denumire, prăjire adâncă, în care alimentele sunt complet puse în ulei, într-un vas mai adânc.
Această tehnică de a prepara anumite ingrediente nu este nouă, ci se practică încă din cele mai vechi timpuri, din Antichitate. În general, se prepară carne, pește, legume și aluaturi. Cărnurile grase, cum ar fi slănină și carnea de vită, sunt de obicei prăjite în grăsimea lor topită, potrivit Libertatea.
Celelalte, care nu sunt atât de grase, sunt trecute prin ouă, făină sau printr-un aluat și apoi se vor prăji în ulei sau untură.
E momentul să clarificăm și termenul de călire. Ei bine, îl reprezintă gătitul mai delicat. Adică, vor fi rumenite într-o cantitate mică de ulei sau chiar de unt. Și timpul este mult mai scurt decât la prăjire. Cum se spune, doar „se trage la tigaie”.
Nu veți pierde mult timp, însă nu orice preparat poate fi făcut în acest mod. Mai mult decât atât, este mult mai sănătos să ne pregătim anumite tipuri de carne, legume astfel. Prăjitul oferă preparatul gata făcut, pe când, în cazul călirii, nu întotdeauna este așa.
Coacerea este un al proces de gătire, dar la căldură uscată, în special la cuptor. Mulți consideră că ar fi cea mai veche metodă de a găti, dar și una dintre cele mai sănătoase. Putem pune multe alimente la cuptor, precum carne, legume, aluaturi, deserturi etc.
Deoarece cuptoarele încălzesc aerul, iar acesta nu are calorii, clar nu se mai adaugă și alte grăsimi suplimentare, așa cum se întâmplă în cazul preparatelor prăjite. Din acest motiv, cei care sunt la dietă sau care nu vor să adauge kilograme în plus, de exemplu, aleg coacerea sau călirea. Dacă veți consuma preparate prăjite, veți avea parte și de grăsimile adăugate, nu doar cele naturale din ingrediente.
În orice caz, sunt situații în care necesită una dintre aceste trei metode sau chiar două pentru a fi gata o mâncare delicioasă.