Arcul de Triumf a fost ridicat de mai multe ori și tot de atâtea ori a ajuns ruină. Este simbolul României Mari și martor important al istoriei noastre recente. Care este Povestea Arcului de Triumf din București?

Pe sub el au trecut regii României, vii sau morți, sau trupele de ocupație.

Povestea Arcului de Triumf din București. Versiunea de lemn cu ipsos

Bucureștiul a avut de-a lungul timpului mai multe arcuri de triumf, cu existență temporară: în 1848, 1859, 1878, 1906 și 1918, iar, după primul război mondial, s-a luat decizia construirii unui monument cu caracter permanent.

Astfel, în anul 1922, cu ocazia încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a angajat arhitectul Petre Antonescu pentru ridicarea unui impunător Arc de Triumf în zona nordică a capitalei, pe șoseaua Kiseleff.

Timpul scurt pentru construcția arcului a dus la numeroase erori și compromisuri arhitecturale.

Arcul de Triumf a fost construit în anul 1922, din lemn, minunatele basoreliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat o degradare progresivă, cauzată de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungând la începutul anilor 1930 un „monument incomod” pentru imaginea „Micului Paris” interbelic.

Abia în anul 1932, situația deplorabilă a Arcului de Triumf revine în atenția opiniei publice, decizându-se nu demolarea monumentului construit în 1922, ci înlocuirea basoreliefurilor din stuc de pe acesta cu unele definitive, din piatră sau marmură de Rușchița.

Varianta din 1936, după modelul celui de la Paris

Arhitectul Petre Antonescu, a dat edificiului o notă mult mai sobră finisajului exterior.

Printre artiștii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciureași Costin Petrescu, toți, nume cunoscute în perioada interbelică.

Pe fațada sudică, sculptorii Mac Constantinescu și Constantin Baraschi au dăltuit fiecare câte o reprezentare simbolică a Victoriei. Amplasate identic pe fațada de nord se găsesc alegoriile Bărbăție de Ion Jalea și Credință de Constantin Baraschi, precum și alte două Victorii create de Cornel Medrea și Dimitrie Onofrei.

Lucrările decorative ale vechiului Arc de Triumf, realizate în 1922 de sculptorul Dumitru Mățăoanu, nu au mai fost folosite la refacerea definitivă a Arcului de Triumf.

Anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, care a fost construit, în stil clasic, din granit de Deva, după modelul marelui Arc de Triumf de la Paris.

Forma sa este aceea a unui paralelipiped, având o temelie de 25 × 11,5 metri și o înălțime de 27 metri. Monumentul are o înălțime de 11 metri, o lățime de 9,5 metri și o boltă. Stâlpii, pe care se sprijină monumentul au scări interioare, care duc spre terasa acestuia. Arhitectul Victor G. Ștefănescu a fost supravegheat controlul tehnic și administrativ al lucrărilor, care au început în aprilie 1935 și au durat un an și jumătate.

Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prințului moștenitor Mihai, a membrilor guvernului României și a numeroși invitați de onoare din țară și din străinătate.