Povestea extraordinară a vulturului Ilie. A locuit mult timp în zona gării Buzău, iar uciderea lui a stârnit o adevărată revoltă în oraș

Povestea extraordinară a vulturului Ilie face parte încă din folclorul buzoian. Căci pasărea, dar mai ales moartea acesteia a marcat multe generații.

În anii 1924-1942 în zona gării din Buzău s-a pripășit un vultur zăgan, specie foarte rară chiar şi în vremea aceea.

Pasărea, prietenoasă, s-a integrat în viața urbei. Locuitorii, și mai ales comercianții din zona gării, au adoptat-o și au avut grijă de ea. Spuneau că le poartă noroc. În cele din urmă i-au dat vulturului și-un nume: Ilie.

Povestea extraordinară a vulturului Ilie. Mergea în vizită la piață și aștepta zilnic trenul de la Cernăuți

Apariţia vulturului în oraş a fost descrisă în mai multe variante de către contemporanii păsării, iar cele mai multe vorbesc despre un cârciumar pe nume Adam ca fiind primul proprietar al lui Ilie. Această ipoteză este descrisă şi în volumul „Consemnări publicistice“, semnat de Viorel Frâncu:

„Zburând pe deasupra atâtor frumuseţi, vulturul uită să se mai întoarcă şi este furat de dorinţa de a cunoaşte cât mai mult, ceea ce a dus la istovirea fizică şi la căderea în curtea unui cârciumar din zona gării Buzău. Numele cârciumarului era Adam, iar vulturul Ilie, căzut din cer, a fost închis într-o colivie de fier (epoca fierului) şi după câteva zile de înfometare cârciumarul i-a propus un contract profitabil pentru amândoi şi anume: vulturul să rămână acolo pentru a-i face reclamă cârciumarului, iar acesta să-i ofere adăpost şi hrană.“

Ilie călca cu pas de stăpân pe străzile Buzăului. Se obişnuise cu mersul pe jos, mergea pe marginea străzii, pe lângă trotuar, acolo unde nu se supăra nimeni.

În fiecare dimineaţă, se ducea pe jos la piaţă, în hale, unde măcelarii îl aşteptau cu porția de carne, sau de peşte – după cum era zi de dulce sau zi de post.

Când se apropia ora prânzului, îl vedeai pe Ilie sus, pe localul gării. Aștepta, învățase. Când vedea expresul de Cernăuţi-Bucureşti că-şi face intrarea în gară, cobora şi el pe peron, iar bucătarul de la vagonul restaurant avea întotdeauna rezervate ceva delicatese culinare pentru el.

Moartea zăganului

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Buzăul era împânzit de trupe germane. Militarii nemţi au pus rămăşag pe viaţa lui Ilie.

Un soldat a ochit şi vulturul s-a prăbuşit pe peron. Pariul pus de nemţi, că îl vor doborî, era să se încheie cu o revoltă a populaţiei împotriva soldatului asasin.

Publicistul Viorel Frâncu notează cum oamenii l-au purtat pe ultimul drum, „toţi copiii, tot oraşul“, iar înmormântarea lui ar fi avut loc în Cimitirul Dumbrava, „ca a oricărui cetăţean al oraşului“. Bătrânii spun că mormântul vulturului ar fi rezistat câţiva ani, pe o alee din dreapta capelei, însă a dispărut, odată cu extinderea cimitirului.

O altă variantă a morţii vulturului îi aparţine preotului Dumitru Popa:

„Într-o zi, a apărut pe peron un neamţ cu un câine lup. Câinele s-a repezit la vultur, vulturul a dat din aripi, s-a apărat şi, până la urmă, i-a spart câinelui ţeasta cu ciocul. Era să-l omoare şi pe neamţ. Ce-a fost acolo, panaramă mare! În această încăierare pe viaţă şi pe moarte, neamţul a scos pistolul şi l-a împuşcat (…) Eram la Rostock (Germania), într-un alt capăt de lume, când, răsfoind «Universul», am aflat de ştirea morţii sale. În chenar, erau date fotografia lui şi un scurt panegiric. N-am putut să-mi reţin lacrimile“.

Morţii vulturului i s-a dedicat un articol semnat cu iniţialele „D. I.“ în ziarul „Universul“. Articolul, reprodus în gazeta „Vocea Buzăului“ din 18 aprilie 1942, îl condamnă pe ucigaş şi este de fapt un omagiu adus vulturului legendar care a trăit aproape 20 de ani alături de buzoieni.