Povestea impresionantă a marelui Birlic, pe numele real Grigore Vasiliu, omul tenace care şi-a încercat norocul de şapte ori la Conservator până a fost admis. În mod ironic, tocmai defectul din cauza căruia a fost respins la Conservator a devenit marca sa şi l-a ajutat mai târziu să cunoască celebritatea.
Grigore Vasiliu-Birlic, actorul mărunt cu o figură desprinsă parcă dintr-o caricatură a fost considerat Louis de Funes sau Charlie Chaplin al românilor. Deşi toţi sorţi i-au fost potrivnici în alegerea carierei de actor, Birlic a demonstrat că acolo unde există talent şi ambiţie, nu este nevoie de o înfăţişare de super star hollywoodian pentru a atinge celebritatea şi a câştiga iubirea publicului.
”Era un om mărunţel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei feţe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristeţe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăşi esenţa artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să ţină această cumpănă fragilă între tragic şi comic. ” spunea despre Birlic, marele actor Radu Beligan.
Grigore Vasiliu nu s-a visat în copilărie star de cinema, ci clovn la circ. S-a născut pe 24 ianuarie 1905, la Fălticeni, în familia unui negustor. În demersul său copilăresc de a intra în lumea circului drept clovn a fost oprit de tatăl său.
Părinţii l-au îndemnat să înveţe pentru a face o carieră. A urmat cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoţie a liceului. A fost comedianul clasei, stârnind des amuzamentul colegilor prin poznele făcute.
Atras de actorie, tânărul a fost împiedicat de familie să urmeze această carieră. Cum tatăl său considera meseria de actor drept una neserioasă, Grigore Vasiliu s-a înscris la Facultatea de Drept din Cernăuţi. În timp ce îşi pregătea licenţa în Drept, tânărul a făcut figuraţie la Teatrul Naţional din Cernăuţi pentru a-şi câştiga traiul.
A fost distribuit de directorul teatrului din Cernăuţi într-un rol de tâmp şi graţie accentului său peltic interpretarea a fost una foarte apreciată de public.
Deşi şcolit în Drept, după absolvirea facultăţii, Grigore Vasiliu s-a angajat la Teatrul Naţional din Cernăuţi, unde a câştigat simpatia publicului. Unul dintre cele mai apreciate roluri a fost cel al lui Dandanache din piesa ” O scrisoare pierdută” de Ioan Luca Caragiale.
Dar tânărul Grigore Vasiliu a vrut neapărat să urmeze cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Cernăuţi. A dat examen şapte ani la rând până a fost, în sfârşit, admis. De şase ori a fost resins din cauza defectului de vorbire.
„Eram peltic şi scuipam când vorbeam” povestea Birlic despre motivul pentru care n-a fost admis la Conservator.
Ambiţios, viitorul actor de excepţie nu s-a lăsat până nu a intrat în rândurile studenţilor. Admis într-un final la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuţi, în 1933 s-a mutat la Conservatorul din Bucureşti. Abia venit in Bucuresti, Grigore Vasiliu a urcat pe scena Teatrului Vesel şi s-a remarcat în roluri din comedii. Aici va primi rolul principal în comedia bulevardieră franţuzească ” Birlic”.
A interpretat rolul funcţionarului Perjoiu. Comedia s-a bucurat de un succes uriaş, iar.actorul şi-a căpătat porecla de Birlic după numele piesei. În cariera sa de succes care a urmat numele i-a rămas Birlic sau Grigore Vasiliu-Birlic. Datorită talentului său uriaş, Birlic a reuşit să facă din poreclă un renume sinonim cu comedia românească.
În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de celebrii Stroe şi Vasilache în filmul Bing-Bang