Povestea lui Cincinat Pavelescu, autorul cunoscutelor versuri ”Iți mai aduci aminte, doamnă?”

Povestea lui Cincinat Pavelescu, autorul cunoscutelor versuri ”Îți mai aduci aminte, doamnă?” e mai puțin știută de  publicul larg. 

Unul dintre cei mai importanți epigramiști români, Pavlescu s-a născut în anul 1872 la București și s-a stins pe 30 noiembrie 1934. Ca poet, a publicat un singur volum, intitulat „Poezii“, în anul 1911.

Povestea lui Cincinat Pavelescu, maestrul epigramelor românești

În 1925 la editura Ramuri din Craiova apare volumul de Epigrame. Critica literară îl consideră pe Pavelescu „maestru al epigramei românești“. I se acordă Premiul Național pentru poezie pe 1927.

Împreună cu Eugen Lovinescu, Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, Zaharia Bârsan și Emil Gârleanu, conduce revista „Falanga literară“, apărută la 10 ianuarie 1910. Liviu Rebreanu era secretarul redacției.

Cincinat a dominat saloanele literare de la Paris și de la noi și, în general, toate manifestările literare unde era invitat. În aplauzele publicului, își recita poeziile și epigramele, unele compuse pe moment (precum Ionel Fernic melodiile, în trăsura care îl purta de la ,,Capșa” la ,,Athénée Palace”).

Creațiile sale circulau liber și cuceriseră admirația cititorilor încă înainte de a fi strînse într-un volum, cum spunea Tudor Vianu într-un medalion consacrat poetului.

Legendă chiar din timpul vieții

Cine mai știe azi că romanțele ,,Îți mai aduci aminte, doamnă?”, ,,Frumoasa mea cu ochii verzi” și poate altele sînt compuse de Nello Manzatti, pe versurile lui Cincinat Pavelescu? (Nello Manzatti era, de fapt, Ion Mînzatu, celebru în perioada interbelică, dar șters din evidență, pînă astăzi, pe motiv că, legionar fiind, compusese cîntece legionare și, în final, fugise din țară.)

Pe doamne le complimenta cu madrigaluri, iar pe domni cu mesaje înțepătoare și calambururi prinse în catrene menite să descrețească frunțile. ,,Madrigal. Proverbul zice, pe femeie/ Să n-o atingi nici cu o floare;/ Dar nu vorbește de săruturi/ Și nu vorbește de fecioare”.

Popularitatea lui în epocă întrecuse cu mult opera literară, atît de mare era magnetismul personalității sale, prin farmecul cotidian și prin atracția publicului spre epigramă.

Ca orice poet, Cincinat Pavelescu devenise o legendă încă din timpul vieții, și creațiile sale apăreau fără opreliști, în mai toate publicațiile vremii. Ajutor pe care au contat toți aceia care i-au creionat monografia vieții și operei, precum Mircea Trifu, Barbu Lăzăreanu, Dr. Nicolae Moisiu și, nu în ultimul rînd, Dr. Elis Râpeanu și lucrarea sa, ,,Epigrama în literatura română”, apărută în anul 2001.

Judecător prin orășele de provincie

Cincinat s-a apucat să facă versuri încă de copil, dar n-a îndrăznit să publice decît după Bacalaureat. A început Dreptul la București și l-a teminat la Paris, unde a obținut și doctoratul. Altfel, avocat și procuror, dar mai mult judecător, și numai în orășelele din provincie.

,,Am colindat întreaga țară,/ Cinstit c-o leafă de aprod,/ Punînd sub robă o chitară/ Ș-o inimă de COD”.

Motivul acestei ostracizări se pare că ar fi fost caracterul său în răspăr cu moravurile vremii și cusurgiu din cale-afară, dar nu putem trece cu vederea nici posibila înrîurire dinspre Alexandru Macedonski, o altă natură conflictuală de notorietate. Păi, cum să ajungi magistrat în București cînd publici asemenea epigramă?: ,

,Ferdinand de cînd e rege,/ Ce să spun, nu pea alege,/ Nici la vin, nici la femei,/ Dar regina bea Știrbey”. Macedonski făcuse chiar pușcărie pentru atitudinea sa antidinastică. Dar, cînd, în sfîrșit, a primit mult-dorita medalie ,,Bene Merenti”, a devenit cel mai înfocat admirator al lui Carol I.

Cincinat Pavelescu s-a format ca poet în cercul lui Macedonski și al revistei ,,Literatorul”, cînd a învățat că:,,A scrie versuri, e ușor, mult mai greu e să faci poezie”.

Victor Eftimiu, un alt poet și epigramist de anvergură, i-a făcut un portret interesant: ,,Era elegant, purta jiletcă de catifea pe-al cărei fond întunecat părea și mai palidă mîna lui grăsuță pe care o ținea pe inimă cînd își recita poeziile celebre în epocă”.

A murit cu o săptămână înainte de a se căsători a doua oară

Fascinantul poet s-a stins din viață pe 30 noiembrie 1934, la vârsta de 62 de ani, la Brașov. Ziarele vremii au consemnat: “Întors de la înmormântarea generalului Ion B. Florescu, a făcut o baie puţin mai fierbinte în timpul căreia i-a venit rău.

Imediat s-a pornit o puternică hemoragie, întreaga apă devenind roşie. Până la sosirea medicului, Cincinat Pavelescu a sucombat. La deschiderea testamentului s-au găsit următoarele dispoziţii cu privire la împărţirea averii compusă din mobilierul casei, o mare bibliotecă şi tablouri în valoare de două milioane.

Beneficiarii testamentari sunt d-nii Garcescu, secretar general la ministerul de justiţie, Dobrotescu, consilier la Curtea de apel din Timişoara, Novăescu, procuror de secţie la Curtea de apel din Braşov.

Mobilierul a fost lăsat d-rei Smaranda Andricu din Braşov, cu care era logodit, oficierea căsătoriei fiind fixată săptămâna viitoare, deoarece abia zilele trecute s-a pronunţat divorţul cu fosta soţie, d-na Alice Viardo Garcea, primadonă la Opera din Monte Carlo. Rămășițele vor fi transportate la Bucureşti urmând ca mâine să aibă loc înmormântarea la Cimitirul Bellu, conform dispoziţiilor testamentare.