Povestea lui Constantin Nottara, copilul teribil admis la 10 ani la Conservator. Fiul marelui actor a moștenit talentul de la … mamă
La zece ani, când alți copii se joacă, Constantin Nottara intra într-o sală solemnă, plină de adulți, emoții și reguli nescrise.
Era admis la Conservatorul din București, într-o vreme în care scena nu ierta greșelile, iar copilăria nu era considerată un atu, ci o slăbiciune. Pentru Nottara, acel moment nu a fost doar o performanță, ci începutul unei vieți trăite sub luminile rampei.
Un talent care nu putea fi ignorat
Constantin C. Nottara s-a născut la 14 octombrie 1890 și a locuit inițial într-un apartament situat pe strada Teatrului nr. 5, alături de părinții săi, Eleonora și Constantin Nottara, actori ai Teatrului Național din București. Talentul muzical l-a moștenit de la mama sa, care nu doar cânta, ci interpreta și roluri importante pe scena Teatrului Național.
A fost elevul renumitului muzician G. Ștefănescu, iar înclinațiile muzicale ale fiului său au determinat-o pe Eleonora Nottara să îl angajeze ca profesor pe Nicolae Cerchez, membru al orchestrei Teatrului Național din București și elev în ultimul an la Conservatorul de Muzică și Declamație, la clasa lui Robert Klenck, scrie Muzeul Municipiului București (MMB), pe pagina de Facebook a instituției.
La vârsta de opt ani, Constantin C. Nottara s-a prezentat la Conservator, însă a fost respins din cauza vârstei fragede. Doi ani mai târziu a fost admis și a studiat vioara cu Robert Klenck, obținând premiul I la 15 iunie 1907. În paralel, a urmat cursuri de solfegiu și armonie cu D. Kiriac.
A cântat în spectacolul tatălui, apoi la Ateneu
Cu un an înainte, cântase din culise un vals din piesa „Vinovatul”, de dramaturgul german Woss, spectacol în care tatăl său, Constantin I. Nottara, interpreta rolul principal. La 1 octombrie 1906, Constantin C. Nottara a fost angajat ca vioară secundă în orchestra Ministerului (Filarmonica de Muzică din București), activând până la 30 septembrie 1907.
În vara aceluiași an, la 25 iulie, susține un concert la Slănic Moldova, unde își însoțea părinții aflați în concediu, urmat de un concert la Ateneul Român.
Aceste apariții i-au permis să plece la Paris pentru continuarea studiilor. Acolo îl întâlnește pe George Enescu, alături de care studiază vioara timp de doi ani; îi are ca profesori, de asemenea, pe Berthelier (vioară) și pe Dufay și Thodou (compoziție).
După doi ani, se îndreaptă spre Berlin, unde, în urma unui examen, este admis la Academia Regală de Muzică, pe care o absolvă în 1913. În cei cinci ani de studii intense, a studiat contrapunct și compoziție cu Schtratenholz, vioara I cu Karl Klinger, dirijat cu Kleffer, pian cu Hischberg și istoria muzicii cu Kressla. La finalizarea studiilor la Hochschule für Musik, susține un concert la Berlin, în urma căruia este angajat ca maistru de concert la Opera din Charlottenburg, cu un contract pe zece ani.
Refugiat din calea războiului
Izbucnirea Primului Război Mondial (1914–1918) i-a întrerupt ascensiunea internațională. Revenit în țară, formează primul său cvartet, alcătuit din Constantin C. Nottara – vioara I, Drăgulinescu – violă, Eliad – vioară secundă și A. Moldrick – violoncel. Ansamblul susține numeroase concerte, în special în scopuri caritabile, atât în București, cât și în provincie.
În timpul războiului, se refugiază împreună cu familia la Iași, unde este numit profesor suplinitor de muzică până în 1917. În această perioadă susține concerte de muzică de cameră alături de muzicieni precum C. Bobescu (vioară secundă), Ciolan (violă) și Brevimann (violoncel), interpretând pentru răniți.
Activitatea sa muzicală din acei ani cuprinde numeroase compoziții, în special lieduri, dar și muzică de scenă pentru tragediile „Hecuba” și „Polyeuct”, precum și un poem simfonic. Familia revine la București în 1918, iar Constantin C. Nottara continuă să compună muzică de cameră, să predea și să activeze ca maistru de concert al Orchestrei Ministerului (actuala Filarmonică de Stat). Un an mai târziu, își prezintă demisia.
A înființat Orchestra Municipiului București
În 1924 formează un nou cvartet, cu Enacovici – vioară secundă, Th. Popovici – violă și Cocea – violoncel. Ansamblul, finanțat de stat, susține concerte săptămânale, duminica dimineața.
Un an mai târziu este numit profesor suplinitor la Conservatorul de Muzică din București, la clasa de muzică de cameră, catedră deținută anterior de D. Dinicu, retras din motive de sănătate. De asemenea, a suplinit la clasa de orchestră, în locul lui Castaldi.
Între 1927 și 1936 a semnat numeroase cronici muzicale în ziarele Adevărul și Dimineața, precum și în alte cotidiene ale Capitalei. În 1929 a înființat Orchestra Municipiului București, care a susținut concerte în aer liber vara, în grădinile Colos și Cărăbuș, iar toamna la Ateneul Român.
Din lipsă de fonduri, orchestra – alcătuită din aproximativ 60 de muzicieni – și-a întrerupt activitatea. Constantin C. Nottara a continuat însă să compună, să scrie cronici muzicale și să predea la Conservatorul de Muzică din București până în anul 1947.
