Povestea podului Golden Gate, cel mai cunoscut pod din lume. De unde i se trage numele
O săptămână întreagă a fost dedicată festivităților care au însoțit deschiderea Golden Gate Bridge din San Francisco. Panglica a fost tăiată la 27 mai 1937, dând startul cursei către celebritate a podului care leagă Golful San Francisco de Oceanul Pacific. Dar care este povestea podului Golden Gate, cel mai cunoscut pod din lume?
Golden Gate este un pod suspendat peste strâmtoarea cu același nume, un canal cu o lățime de 1,6 km și o lungime de 7 kilometri. Două trasee americane clasice, US Route 101 și California State Route, folosesc azi podul pentru a ieși de la strâmtoare.
Povestea podului Golden Gate, cel mai cunoscut pod din lume. Pe vremuri se traversa cu bacul și cursa costa 1 dolar
Înaintea existenței podului, încă din anul 1820, singura modalitate de a ajunge de la San Francisco la ceea ce numim azi Marin County era cu bacul.
Din anul 1840, acest bac avea curse regulate, principala lui misiune fiind aceea de a transporta apă potabilă în San Francisco.
În anul 1920, Compania Ferry Golden Gate, subsidiara Southern Pacific Railroad, a devenit cea mai mare companie de transport pe apă din lume, la acea vreme.
Traversarea strâmtorii, între San Francisco și localitatea Sausalito din Marin County, dura 27 de minute și costa 1 dolar pe vehicul, prețul fiind scăzut ulterior pentru a concura cu podul, pentru care se plătește, de asemenea, taxa de traversare.
San Francisco era cel mai mare oraș american accesibil doar cu bacul și, din cauza acestui acestui neajuns, dezvoltarea lui economică se afla sub media orașelor americane.
Provocare pentru inginerul Joseph Strauss
Mulți experți aveau să spună că nu poate fi construit un astfel de pod de 2,04 km având în vedere valurile, curenții marini și apa adâncă de peste 113 m la mijlocul canalului. În plus, strâmtoarea era măturată, la intervale care nu puteau fi prevăzute, de vânturi extrem de puternice.
Deși ideea unui pod peste strâmtoare nu era una nouă, prima propunere a fost făcută în 1916, într-un articol apărut în ziarul local San Francisco Bulletin, de către un fost student la inginerie, James Wilkings.
El a estimat costurile realizării podului la 100 milioane de dolari (echivalentul actual al sumei de 2,12 miliarde de dolari), provocând lumea inginerească să își dea cu părerea dacă ar exista variante mai puțin costisitoare pentru realizarea proiectului.
Unul dintre cei care au răspuns provocării a fost Joseph Strauss, un ambițios inginer și poet. Pentru lucrarea sa de licență, proiectase un pod de cale ferată peste Strâmtoarea Bering, lung de 89 de kilometri.
Până în acel moment, avea la activ peste 400 de proiecte de poduri mobile, dar niciunul de anvergura celui de acum. Propunerea lui pentru situația de față prevedea două console, una pe fiecare mal, conectate printr-un punct de suspensie la mijloc. Strauss considera că poate duce construcția la bun sfârșit cu doar 17 milioane de dolari.
O luptă care a durat 10 ani
Timp de 10 ani, Strauss a căutat sprijin pentru susținerea ideii sale în California de Nord. Podul a stârnit multe orgolii, opoziție și litigii din mai multe surse.
Departamentul de Război era îngrijorat că podul ar fi o piedică pentru traficul vaselor, ar putea cauza coliziuni sau provoca sabotaje, blocând accesul în unul din cele mai mari porturi americane. Sindicatele doreau garanții că muncitorii locali vor fi favorizați pentru a primi slujbe în construcții.
Southern Pacific Railroad, una dintre firmele importante din zonă, era împotriva realizării acestui pod, care ar fi reprezentat o concurență serioasă la adresa afacerii lor din domeniul transportului. De aceea, a intentat un proces împotriva proiectului, provocând un boicot important din partea serviciului de ferry boat.
Sprijin din partea industriei auto
În mai 1924, colonelul Herbert Deakyne a organizat o a doua consultare pe tema podului, în numele Secretarului de Război.
A fost obținut acceptul de a utiliza terenul federal pentru construcția podului și a drumurilor de acces. În așteptarea planurilor lui Strauss, terenul a fost dat în folosința Asociației pentru Construcția Podului Golden Gate, zonelor San Francisco și Marin.
Un aliat puternic în favoarea podului a fost industria de automobile, care s-a implicat în realizarea drumurilor, pentru a stimula creșterea cererii de autoturisme.
De ce Golden Gate?
Numele podului a fost adus în discuție pentru prima dată, în 1917, de către inginerul șef al orașului San Franciso, M.M. Oshaughnessay și de către Strauss.
Lui i se atribuie meritul de a fi botezat podul cu numele pe care azi îl știm toți: Golden Gate Bridge.
În 1849, o boală molipsitoare cuprindea nația americană: febra aurului. Mulțimi de oameni se îndreptau înspre zona orașului San Francisco, una din regiunile în care puteai da lovitura vieții. În memoria căutătorilor de aur, podul a primit numele sub care a devenit cebebru.
