Boris Johnson, Premierul Marii Britanii, își va da demisia din funcția de șef al Partidului Conservator, dar va rămâne prim-ministru până la toamnă, anunță BBC.
Se adâncește criza politică din Marea Britanie. BBC anunță că Boris Johnson va demisiona și el după ce încă doi miniştri au plecat joi dimineață din Guvernul care pierduse deja aproape 50 dintre membrii.
„Un guvern decent şi responsabil se bazează pe onestitate, integritate şi respect reciproc. Cu profund regret personal trebuie să părăsesc guvernul, dat fiind că eu consider că aceste valori nu mai sunt apărate”, a subliniat Brandon Lewis, Ministrul britanic pentru Irlanda de Nord, într-o scrisoare publicată pe Twitter şi adresată premierului Boris Johnson, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
La rândul său, ministrul britanic pentru Securitate, Damian Hinds, a părăsit joi guvernul, subliniind că este nevoie ca premierul Boris Johnson să plece de la putere, pentru a fi restabilită încrederea în democraţia din Regatul Unit, potrivit Reuters.
Înainte de aceste două demisii, Nadhim Zahawi, noul ministru de finanțe britanic, îi ceruse demisia lui Boris Johnson la mai puțin de 48 de ore când premierul l-a numit în funcție.
„Această situație nu poate să dureze și nu va face decât să se înrăutățească pentru dumneavoastră, pentru Partidul Conservator și, cel mai important, pentru țară”, a scris Zahawi pe Twitter, după ce peste 50 de oficiali guvernamentali și-au dat demisiile.
BBC anunță astfel că Johnosn va demisiona întâi de la șefia Partidului Conservator, urmând să rămână Premier până în toamnă.
Cursa pentru șefia Partidului Conservator va avea loc în această vară, astfel încât un nou prim-ministru să poată fi numit până la conferința conservatorilor din luna octombrie, scrie Digi24.ro.
Știrea de joi vine după ce Premierul Boris Johnson respinsese miercuri apelurile de a-şi da demisia, unele dintre acestea venite chiar din partea susţinătorilor săi loiali.
Un procent de 72% dintre britanici consideră că prim-ministrul ar trebui să demisioneze, potrivit unui sondaj Savanta ComRes, dat publicităţii miercuri.