BNR și-a revizuit perspectiva asupra inflației după ce evoluțiile economice din acest an au fost mai nefavorabile decât anticipase banca centrală. Vestea bună este că în perioada următoare prețul la alimente nu mai crește.
Inflația va continua să scadă în următoarea perioadă, iar efectele ar urma să fie resimțite de populație începând din a doua parte a acestui an, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, vineri, la Digi24.
El a explicat că presiunile asupra prețurilor nu mai vin în prezent din zona alimentelor, însă energia continuă să afecteze bugetele românilor.
Dan Suciu a indicat printre cauze conflictul din Orientul Mijlociu, scumpirea carburanților și problemele din sectorul energetic.
Scăderea inflației nu înseamnă însă că prețurile vor reveni la nivelurile anterioare, ci că ritmul în care acestea cresc încetinește.
Dan Suciu spune că efectele ar trebui să înceapă să fie resimțite de populație în a doua parte a acestui an.
„Se va resimți începând cu partea a doua, partea a treia, partea a patra a acestui an, vorbesc de trimestre, pentru că una este să ai creșterile de 10% anualizate și alta este să ai creșteri la jumătate față de ceea ce ai avut până în prima parte a anului. Sigur că presiunile mai există la nivelul buzunarului pentru că vin din zona de energie. Pentru că dacă este să ne uităm pe zona de alimente, acolo nu mai avem creșteri în această perioadă”, a explicat el.
Evoluția favorabilă a prețurilor alimentelor este legată și de producția agricolă. După un an bun în 2025, perspectivele pentru agricultura din 2026 rămân optimiste, în pofida unei perioade de secetă.
„Au fost ani în care anul agricol nu a fost atât de bun. Acum avem doi ani la rând de ani agricoli buni, 2025 a fost un an bun, anul acesta se anunță bun cel puțin până acum, până când a venit o oarecare perioadă de secetă, dar prognozele sunt optimiste în zona agricolă.
Din acest punct de vedere, la nivelul producției alimentare, la nivelul alimentelor, nu mai avem presiunile pe care le aveam, dar avem, în schimb, sigur, încă, cel puțin în parte, prețuri mai mari din cauza crizei energetice”, a spus purtătorul de cuvânt al BNR.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a identificat cinci riscuri majore pentru economia României în această toamnă, de la evoluția prețurilor la energie și alimente până la instabilitatea politică, situația geopolitică și riscul ca România să nu absoarbă fondurile europene disponibile prin PNRR.