Spezia este prima echipă din Italia care câştigă un meci în Serie A fără să tragă vreun şut pe poartă, impunându-se cu 1-0 în fața celor de la Napoli.
Spezia a devenit, miercuri, prima echipă care câştigă un meci în Serie A fără să tragă vreun şut pe poartă, informează football-italia.net.
Echipa antrenată de Thiago Motta s-a impus la Napoli, în etapa a XIX-a, după un autogol al lui Juan Jesus. În minutul 37, Bastoni a centrat dintr-o lovitură liberă de pe partea dreaptă, iar fundaşul brazilian a trimis imparabail balonul, de la 11 metri, cu capul, în propria poartă, conform news.ro.
Gazdele au tras de şapte ori pe spaţiul porţii oaspeţilor, dar nu au reuşit să înscrie.
Victoria de miercuri îi îndepărtează pe oaspeţi de zona retrogradării. Spezia este pe locul 17, ultimul de menţinere în Serie A, la cinci puncte de Genoa, de pe locul 18, primul retrogradabil.
În schimb Napoli pierde teren faţă de liderul Inter Milano. Formaţia pregătită de Luciano Spalletti ocupă locul 3, după Inter, 46 de puncte şi AC Milan, 42 de puncte.
Tot miercuri, Milan a câştigat, cu 4-2, pe terenul formaţiei Empoli şi a devenit a doua echipă din Serie A care reuşeşte 17 victorii în deplasare într-un an calendaristic. Recordul aparţine formaţiei Napoli, cu 18 succese „afară”, în 2017, când era antrenată de Maurizio Sarri.a