Ministerul Sănătăţii a anunțat luni, 13 iunie, primul caz de variola maimuței în România. Pacientul diagnosticat la noi în ţară este un bărbat de 26 de ani din Capitală. Acesta a fost internat la spital şi se află în stare bună. Partenerul pacientului a călătorit în Europa, în ţări cu numeroase cazuri.
Conform sursei citate, boala a debutat în urmă cu 4 zile, iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopţii precedente.
”Starea bărbatului este bună. Pacientul primeşte tratament simptomatic şi se află în izolare”, menţionează Ministerul Sănătăţii.
Primul caz de variola maimuței în România. Reguli pentru persoanele care iau virusul
Persoanele diagnosticate cu variola maimuței sunt izolate în spital sau la domiciliu până la căderea ultimei cruste, pot ieși din casă cu mască de protecție pe față și haine care să le acopere leziunile și le sunt interzise raporturile sexuale.
Acestea sunt regulile anunțate de Institutul Național de Sănătate Publică după apariția și în România a primului caz de variola maimuței.
Există reguli sunt și pentru contacții apropiați ai bolnavului.
În cazul unei forme ușoare a bolii, pacientul se izolează la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie, până la căderea ultimei cruste și înlocuirea acesteia cu un strat nou de piele sănătoasă.
Pentru cazurile medii sau severe, izolarea se face în spital, într-o primă fază, până la ameliorarea simptomelor, dar se continuă acasă, sub supravegherea medicului de familie, monitorizat zilnic de către acesta.
Poate părăsi temporar locuința – de exemplu, pentru programări medicale – cu condițiile de a purta o mască medicală care să acopere nasul și gura și vestimentație care să acopere leziunile.
Aceste persoane trebuie să evite contactul apropiat, dar și relațiile sexuale timp de 21 de zile.
2.500 de doze de vaccin împotriva variolei
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, în contextul confirmării primului caz de variola maimuței în România, că țara noastră va primi în jur de 2.500 de doze de vaccin împotriva variolei, în momentul în care Comisia Europeană va finaliza achiziția.
Când finalizează achiziția CE. Primim o cotă parte. În jur de 2500 de doze. Vaccinul e american și exista doar cantități mici deocamdata”, a precizat ministrul Sănătății răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.
Uniunea Europeană pregăteşte achiziţii în grup de vaccinuri şi tratamente împotriva variolei maimuţei, a anunțat Comisia Europeană în 27 mai.