Primul traseu turistic din România marcat cu coduri QR a fost inaugurat la Băile Felix, în județul Bihor. Este vorba despre un ”traseu educativ”, dedicat în special copiilor și persoanelor în vârstă.
Direcţia Silvică Bihor a inaugurat primul traseu educativ din ţară în pădurea din Băile Felix, marcat cu zece staţii cu coduri QR pe o lungime de trei kilometri.
Cele zece staţii amplasate pe traseu oferă informaţii diferenţiate, în trei limbi (română, maghiară şi engleză). Prima staţie, situată chiar lângă cantonul silvic, informează despre ecomomia forestieră. Prin accesarea codului QR, cel interesat poate afla câteva informaţii despre Romsilva ca administrator al fondului forestier şi despre preocupările cotidiene în gospodărirea pădurilor.
În staţiile următoare, 3, 4, 5 sunt oferite informaţii despre arbori – despre cer, gorun, carpen, alun, în staţia 3, de exemplu, un cer explică despre viaţa lui, iar în celelalte staţii se pot accesa date despre animale şi păsări, precum şi despre speciile însoţitoare din pădure.
Pădurea din Băile Felix are 132 hectare. Aici cresc multe specii de arbori (stejar, cer, carpen, fag, cireş, pin, jugastru), iar pădurea este brăzdată de multe linii parcelare care oferă un acces facil în pădure.
Particularităţile acestei păduri o fac atractivă pentru turiştii din staţiune şi copiii din împrejurimi care se plimbă frecvent prin pădure, grupuri de copii fiind adesea întâlnite in toate anotimpurile.
„Din câte ştim noi, este cu siguranţă singurul traseu educativ din ţară marcat cu coduri QR în pădure. A fost o idee de-a mea, de a face pădurea să vorbească, să zic aşa, şi într-un mod inedit. L-am inaugurat cu gândul la copii, cărora ne adresăm cu prioritate şi având în vedere şi apetitul tinerilor pentru utilizarea device-urilor mobile.” a declarat directorul Direcţiei Silvice Bihor, ing Teodor Suciu.
Traseul este configurat pe locul liniilor parcelare care brăzdează trupul de pădure din Băile Felix, loc apreciat de plimbare.
”Este o pădure foarte accesibilă, cu grad redus de dificultate. Vă împărtăşesc faptul că eu sunt foarte încântat de staţia 9 unde, după scanare, pe lângă descrierea speciilor faunistice ce pot fi întâlnite în pădure, se pot asculta şi înregistrări audio cu diferite triluri ale păsărilor”, a mai spus inginerul Teodor Suciu.
Costurile implementării acestui proiect au fost suportate din bugetul propriu al Direcţiei Silvice Bihor.