Protecția Consumatorilor înfiinţează Comandamentul Special Black Friday. ANPC a anunțat înfiinţarea acestuia prin intermediul unui comunicat de presă. Comandamentul Special Black Friday va avea drept scop supravegherea permanentă, 24 din 24 de ore, a ofertelor cu promoţii din această perioadă. Indiferent de domeniul de activitate.
Comandamentul, a cărui strategie de funcționare a fost stabilită în urma unei videoconferințe cu toți comisarii șefi și comisarii șefi adjuncți din țară, este coordonat de Paul Anghel, Director General ANPC.
”Am decis înființarea acestui comandament după ce am văzut rezultatele controalelor de zilele trecute, la cei care au ”furat startul” campaniei de reduceri. Așa cum am spus de fiecare dată, manifestăm TOLERANȚĂ ZERO față de orice abatere de le legislația în domeniu. Parte a campaniei ”Protecția Consumatorilor nu se negociază!”, ne dorim ca acest comandament să împiedice transformarea lui Black Friday în Ziua Păcălellilor”, a declarat Claudiu Dolot.
ANPC reamintește consumatorilor că vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor.
Vă recomandăm și: Reduceri de Black Friday. Altex, amendat cu 50.000 pentru promoții înşelătoare
Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință.
Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile. Înainte de data aplicării prețului redus.
În acest context, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara o adresă de e-mail dedicată, bf@anpc.ro. La care îi invită pe toți cetățenii care constată orice neregulă legată de promoțiile din această perioadă.