SHOWBIZ

Război în Ucraina. Ea este vedeta din România care are rude la Kiev

Război în Ucraina. Ea este vedeta din România care are rude la Kiev

Este război în Ucraina, Rusia a atacat, oamenii simpli sunt principalele victime. Există mulți români care se află chiar și în aceste momente în mijlocul conflictelor, la fel cum există români care trăiesc cu panica imensă că rudele lor din Ucraina sunt în pericol.

Unul dintre ei este Cristina Șișcanu, soția lui Mădălin Ionescu, care spune că este foarte îngrijorată pentru rudele pe care le are în Kiev. Cristina Șișcanu a povestit pe Instagram că unchiul ei, mătușa și verișoarele sale, împreună cu familiile lor, sunt fix în mijlocul atacurilor și i-au trimis materiale video în care au surprins în direct un șir întreg de explozii.

„Situația e gravă. De dimineață sunt ochi și urechi la știri despre situația din Ucraina. Asupra noastră se restrâng lucrurile astea pentru că verișoarele mele sunt ucrainence, fratele mamei e stabilit de foarte mult timp în Ucraina. Are familie acolo, are două fete de vâstă apropiată cu mine, care au și ele famii și copii. „A vrut să meargă să-și alimenteze mașina la benzinărie. A stat trei ore la coadă să o poată alimenta. Toți sunt pregătiți pentru plecare, în caz că va fi nevoie. Unchiul meu mi-a spus că sunt echipaje de poliție peste tot, sunt verifcate mașinile.”, povestește soția vedetei Metropola TV, Mădălin Ionescu.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Război în Ucraina. Ce spun vedetele din România după ce Rusia a atacat Ucraina | FOTO & VIDEO

Cristina Șișcanu împreună cu Mădălin Ionescu le-au propus chiar rudelor să vină de urgență în România, însă aceștia nu s-au îndurat să-și părăsească casele și agoniseala de o viață.

„Sunt verișoarele mele, unchiul meu, fratele mamei, verișoarele cu care am copilărit, ne vizitam foarte des, e cumplit. De dimineață am stat la discuții să încerc să-i conving pe toți și să-i aducem aici, dar n-am putut să-i conving. Nu vor să-și părăsească casele, unchiul meu are o gospodărie acolo, e tot o debandadă. Lucrurile au luat o întorsătură extrem de gravă și complicată. Sunt foarte îngrijorată și de verișoarea mea, asistentă medicală, care a mers la muncă în mod obișnuit. Nu am putut să-i conving, până la urmă e decizia lor, ar fi trebuit cred să ia această decizie mai devreme înainte de a pleca. Haosul va fi din ce în ce mai mare, totul e imprevizibil.”, a conchis Cristina Șișcanu.

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele