După ce a pierdut o parte din banii din PNRR, România este încurajată de Comisia Europeană. Oficialii au transmis că vor spriji în continuare eforturile și obiectivele reformei.
Comisia Europeană a transmis în exclusivitate pentru Digi24 o reacție după ce partidele politice nu au reușit să ajungă la un acord pentru a adopta Legea salarizării.
„Comisia ia act de faptul că autoritățile și partidele politice din România nu au reușit să ajungă la consensul politic și social necesar pentru adoptarea legii privind salariile din sectorul public în termenul prevăzut în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență) și anume înainte de 31 august 2026”.
Oficialii europeni au mai adăugat:
„Comisia își va continua dialogul și cooperarea cu autoritățile române. Suntem pregătiți să sprijinim eforturile de menținere a esenței și a obiectivelor reformei și să ajutăm autoritățile să identifice soluții care pot contribui la atingerea obiectivelor sale principale, lucru pe care, din câte înțelegem, România intenționează să îl realizeze înainte de sfârșitul anului.”
Noua lege a salarizării a fost un jalon PNRR de care depindeau aproximativ 770 de milioane de euro.
În ultimele luni au avut loc negocieri între partide, Guvern și sindicate, însă PSD, PNL, USR și UDMR nu au reușit să ajungă la un acord politic și social până la termen.
Administrația Prezidențială a confirmat oficial că partidele și-au asumat pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon.
În același timp, forma tehnică a legii este considerată aproape finalizată, iar partidele și-au asumat adoptarea ei până la sfârșitul anului.
Reforma nu a fi fost abandonată definitiv, dar România a ratat finanțarea PNRR legată de respectarea termenului, iar legea urmează să fie făcută ulterior.