REPORTAJ 8 ani de la tragedia din Colectiv. În România aproape nu s-a schimbat nimic: „De uitat nu se uită” | VIDEO

 Luni, 30 octombrie, s-au împlinit 8 ani de la tragedia din Colectiv. Pentru mulți, 2015 pare extrem de departe, aproape din alte vremuri, dar pentru alții încă se petrece și astăzi. Zi de zi. De aproape un deceniu. Mai greu este că potrivit spuselor supraviețuitorilor și a celor care și-au pierdut oameni dragi în incendiul nimicitor de la concertul trupei Goodbye to Gravity, România pare că nu a învățat nimic. Încă nu avem spitale de arși.

„Nu aveți voie să intrați. Nu se poate!”, mi-a spus paznicul de la intrarea în incinta Pionierul, fosta fabrică de încălțăminte unde se afla clubul Colectiv, atunci când l-am întrebat dacă pot vedea cum arată astăzi fostul club, locul tragediei soldate cu 65 de morți, 186 răniți și numeroase destine frânte brusc, în doar câteva minute. În total, peste 300 de oameni se aflau în club atunci.

Astăzi, nu mai ai voie să intri. Totuși, pe vremuri, Colectiv era unul dintre cele mai aglomerate cluburi din București. Intrarea se făcea printr-un container de metal și mersul până la baie și înapoi, într-o seară aglomerată, dura o veșnicie. Clubul nu avea autorizație de incendiu.

Click to display the embedded YouTube video

„Nu este zi în care eu să nu plâng”

„Nu este zi în care eu să nu plâng”, mi-a spus Victoria Oprița, mama Carinei Irina Opriția (căruia cei dragi îi spuneau Karina, de la Carmen – Irina, un joc de cuvinte vechi de un sfert de veac). Era o tânără în vârstă de 24 de ani ce absolvise Facultatea de Informatică, era în primul an la masterat și lucra ca specialistă IT la Telekom, în Capitală.

Citește și Mărturiile cutremurătoare ale unei supraviețuitoare din Colectiv, la 8 ani de la tragedie. ”Am plecat trei, m-am întors eu…singură”

„Ea nu avea de gând să vină nicăieri în seara aceea. Zice „Mami nu plec nicăieri că sunt foarte obosită în seara asta, mă culc și poate mâine seară ies cu prieteni”, povestește femeia care își amintește acea seară de vineri, 30 octombrie.

sursa foto: mediaflux.ro

Era sâmbătă a doua zi. Totuși, tânăra a ajuns la concertul Goodbye to Gravity alături de Diana, o prietenă cu care a stat în cămin, luate de prietenul Dianei care ar fi făcut parte din organizare trupei, conform spuselor Victoriei Oprița, rămasă singură după ce soțul ei a murit și el în 2018.

Femeia povestește că cele două tinere erau la baie în momentul tragediei și acolo au fost găsite, împreună, asfixiate. Au fost printre ultimele victime găsite în seara tragediei, numărându-se între cele 27 de persoane  care au murit încă din prima noapte.

Restul, până la 64, au pierit treptat, până la finalul lunii decembrie 2015 și începutul lui 2016, în spitale din România sau în spitale din străinătate unde au ajuns poate prea târziu. Ultimul a fost Răzvan Soroceanu, care a supraviețuit incendiului, dar la 1 an si 9 luni de la Colectiv, pe 29 iulie 2017, s-a sinucis. În noaptea de 30 spre 31 octombrie iubita lui, Tina, a murit în Colectiv.

„Eu de la 19:30 așa am început să mă simt foarte rău, mie căreia nu îmi era frig niciodată m-apucase niște friguri și niște tremurături. Am rezistat eu până la 10 și pe urmă mă duc să plec de la televizor din sufragerie, să mă culc. Și zic să îi dau telefon Karinei. Karina nu pleca niciodată nicăieri fără să-mi spună mie unde se duce și la 12 noaptea mă suna că știa că nu mă culc, îmi dădea telefon. În seara aia nu mi-a dat telefon. Nici eu n-am putut să-i dau telefon și m-am culcat. A doua zi la șapte dimineață mă sună la ușă prietena ei bună cu mama ei….”, își continuă femeia din Câmpina povestea vorbind cu reporterii veniți la comemorare despre cele întâmplate.

” Era foarte iubită și muncitoare și harnică. Era pâinea lui Dumnezeu. Acum nu că o laud eu, dar așa era. Ea când se întâlnea cu cineva numai zâmbea (…), mai povestește aceasta în fața camerelor.

Însă, doamna Victoria recunoaște că plânge zi de zi, de opt ani de zile. Așa își începe ziua.

„Cu plânset s-a schimbat (viața), în fiecare zi. Și azi dimineață am plâns, am auzit la radio… În fiecare zi plâng și pe urmă după ce plâng așa dimineața îmi văd de viața mea. Am rămas singură”, mai arată femeia, aproape plângând și de această dată.

„Regret că nu o mai am, că nu și-a trăit și ea viața”, își încheie aceasta povestea.

Galerie foto 6 imagini

Astăzi, spre deosebire de alți ani, oamenii au fost mai puțini. Preoții s-au strâns totuși în număr mare și o parte dintre familiile victimelor s-au strâns la biserica pentru o comemorare. Apoi a mai fost făcută una în parcarea din fața fostului club Colectiv. Oamenii au primit lumânări pe timpul slujbei și apoi, la final, colivă.

Mulți au venit încă de duminică. Totuși, luni pe la prânz, în timpul slujbei, pe lângă familiile victimelor au fost câțiva fotografi, o mână de televiziuni și alte câteva persoane venite din simpatie care aveau de asemenea copii pieriți de tineri. Și spre seară evenimentul comemorativ a adunat câteva zeci de persoane, cel mult 40-50, printre care și o serie de nume mai cunoscute, Nicușor Dan sau Tudor Chirilă.

Galerie foto 6 imagini

Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010: Refuzăm să recunoaștem problemele din sănătate

La opt ani de la tragedia de la Colectiv, o parte dintre părinții tinerilor care au murit în tragedie continuă să lupte pentru dreptate în cazul copiilor care au murit. Eugen Iancu, tatăl care și-a pierdut fiul în vârstă de 22 de ani, președintele Asociației Colectiv GTG 3010, spune că lucrurile s-au schimbat foarte puțin în România de la tragedie.

„S-a schimbat ceva în România în ultimii 8 ani de la această tragedie?”, l-am întrebat, după slujbe.

„Prea puțin, prea puțin. Pentru că din ceea ce ar fi trebuit să învățăm din tragedie, adică greșeli care s-au făcut, nu a vrut nimeni să le cerceteze. Iată, nici justiția nu a mers până la capăt în procesul care ar fi trebuit să închidă cercul ăsta Colectiv. Refuzăm să recunoaștem problemele din sănătate, refuzăm să recunoaștem problemele din sistemul de urgență care s-a dovedit, la Crevedia, o catastrofă. Ori să conduci un sistem de urgență și să nu fii în stare să-ți protejezi oamenii, mi se pare…”, mi-a spus acesta.

Întrebat dacă s-a făcut dreptate sau nu, acesta cere să nu se mai facă justiție „după ureche”.

„Nu, nu s-a făcut dreptate pentru că am avut un proces care a judecat cauzele izbucnirii incendiului, în urma căruia a fost condamnat un primar despre care nu știm dacă a fost condamnat pe bune sau nu, pentru că dacă era condamnat pe bune trebuia să fie în pușcărie. Dacă a fost condamnat doar ca să dea senzația că justiția își face treaba, iarăși, ăsta e una criminală. Eu vreau dreptate pentru copilul meu, nu o justiție făcută după ureche. N-am construit nimic, n-am schimbat legi de funcționare a spațiilor publice”, mai arată Eugen Iancu.

„De uitat nu se uită”

În același timp, acesta spune că oamenii nu uită însă de Colectiv și ce s-a întâmplat acolo. Încă este sunat de oameni care ajung cu răniți în spitale și i se cere o mână de ajutor.

„Oamenii sunt sătui de câte tragedii se întâmplă și atunci faptul că iată, zi de zi se întâmplă: suntem prinși între războaie, cu pericol de a mai izbucni altele, deci este starea asta de nesiguranță permanentă. De ce am veni la Colectiv când mai avem încă alte 50 de motive. De uitat nu se uită. Eu vorbesc cu oamenii.

Eu mă uit la cimitir, la copilul meu, unde periodic văd că se aprind lumânări, găsesc lumânări, nu sunt ale celor apropiați. Știu că sunt oameni care trec și aprind lumânări. Sunt oameni cu care mă întâlnesc pe stradă sau simt priviri sau mă opresc în continuare și îmi transmit diverse. În primul rând sunt în continuare oameni care sună pentru că au victime și cer ajutorul pentru că ajung cu răniți în spitale și acolo e aceeași nenorocire. Pentru că au nevoie de un sfat, au nevoie de cineva care să le spună ce au de făcut și asta îmi arată clar că lumea nu a uitat”, a încheiat acesta.

Adrian Albu: „Îmi amintesc totul”

Adrian Albu, este și el supraviețuitor al tragediei din Colectiv, fratele Elsei Albu, o altă tânără care a murit în tragedie. Au venit în club chiar de ziua tinerei. În tragedie a murit și verișoara lor, invitată la petrecere.

„Tocmai ce dădusem un SMS unui prieten”, povestește Adrian Albu despre un prieten de-al său care ar fi trebuit să fie în club, dar a întârziat.

După 8 ani, Adrian Albu consideră că pompierii au venit prea târziu.

„Când am ieșit, l-am sunat să mă ducă la spital pentru că ambulanța în care urcasem nu pleca. Între SMS și apelul pe care l-am făcut au fost 54 de minute. Am stat 20 de minute în ambulanță, 10 minute pe jos până aici, 20 de minute nu știu ce am făcut. Mie îmi spune că cei care au venit să ne salveze au venit foarte târziu. Au venit doar să constate că au murit niște oameni”, a spus bărbatul reporterilor, arătând că a ajuns la Spitalul Elias, considerând acest lucru un moment cu adevărat salvator.

„La Colțea a murit verișoara mea, sora mea a murit la Sf. Ioan”

După 8 ani, Adrian Albu a rămas cu mai multe cicatrici: câteva pe cap, după ce și-a turnat bere în cap, unele pe mâini și pe picioare, în locuri de un i s-a recoltat piele.

„Oamenii uită cauzele. De uitat evenimentele este normal să le uiți că vin alte evenimente. Dar cauzele a ceea ce s-a întâmplat nu trebuie uitate”, mi-a spus acesta.