Incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în clubul din incinta fostei fabrici Pionierul din Sectorul 4 din București, s-a soldat cu 65 de morți. Alte 163 de persoane au fost rănite în tragedia care s-a declanșat în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity. Printre ele, și Flavia, care avea, la acea dată 34 de ani. În vârstă acum de 42 de ani, Flavia încă are sechele și coșmaruri. Operații, nu le mai știe numărul exact. Sunt…zeci.
Flavia, unul dintre supraviețuitorii din Colectiv, este tehnician dentar și iubește muzica rock. La acel moment scria recenzii ale concertelor la care mergea pentru o publicație. Despre concertul trupei „Goodbye to Gravity”, nu a mai fost cazul să scrie. Recenzii au fost aproape în timp real difuzate în toată lumea, cu sutele, cu miile, iar ecourile tragediei încă se aud.
Flavia a avut noroc, dacă putem spune așa. S-a numărat printre supraviețuitori. Îngerul ei păzitor s-a numit Claudiu Petre. El a scos-o din flăcările morţii, iar apoi s-a întors să îi ajute şi pe alţii, dar din păcate a murit în club.
La 8 ani de la tragedia din Colectiv, Mediaflux a stat de vorbă cu Flavia. Îi este încă greu să vorbească despre acele clipe, a făcut un efort, iar vocea sa arată cât este încă de afectată.
Flavia, cum ai trăit acea seară de acum 8 ani?
Acum 8 ani, parcă a fost ieri…! Mi-am luat prietenii, ne-am întâlnit la Unirii, unde ne întâlneam de obicei când mergeam în Colectiv și… am mers către un spectacol al unor prieteni – băieți extraordinari.
”Acum, niciunul dintre prietenii cu care m-am întâlnit la Unirii nu mai sunt. Ce am trăit eu, în noaptea aia, a fost un vis frumos care s-a transformat într-un coșmar. A fost ceva ce n-ar trebui să se mai întâmple niciodată”.
Ar trebui să învățăm cum este atunci când se dă o alarmă de incendiu, nu să stai… Am văzut cazuri în care, pur și simplu, omul stă… Nu! Nu mai poți să stai! Și noi am stat, am crezut că acea flacără nu o să se mărească, nu o să se ducă până sus, nu o să ni se întâmple nimic, dar atunci s-a întâmplat, pentru că nu a mers extinctorul, nu a mers nimic, ușa era închisă, totul era blocat!
”Deci seara aceea a fost un coșmar. Pur și simplu, a treia melodie… a treia parcă era…sau a patra, când au dat drumul la a doua parte de artificii, pur și simplu a luat foc totul.”
Totul s-a întâmplat mult prea repede ca să îți dai seama și să reacționezi. Am fugit pur și simplu la ușă, dar prea târziu. Deja oamenii erau buluciți înăuntru, tavanul curgea pe noi, ne-am împiedicat de marginea de la container, am căzut unul peste altul. Eu una, am fost împinsă în ușa închisă și, când s-a deschis ușa din dreapta – cea care era blocată, am reușit să ies afară, scoasă de prieteni, de cei de acolo, pentru că toți sunt prieteni, toți suntem prieteni între noi.
”M-a scos Claudiu Petre, dar înainte de asta deja trecuse flacăra peste mine și așa m-am ales cu arsuri de gradul 3 peste mai mult de 25% din suprafața corpului”.
”Mi-e greu să rememorez ce a fost în noaptea aia. Seara aceea a fost un coșmar. Am plecat trei, m-am întors eu singură”
Ce a urmat pentru tine după acea seară?
Imediat, după Colectiv, a urmat spitalizare. Două luni, în care am avut parte de trei intervenții la Spitalul de Arși, iar apoi a urmat recuperarea în străinătate, pe care o fac si astăzi, o dată la 2-3 luni. Cel mai bine este să te duci să-ți faci măcar o sesiune de needling (n.r. – Microneedling-ul este tratamentul de dermatologie estetică prin care se induce la nivelul pielii formarea de colagen, folosind un aparat cu ace care produce microînțepături superficiale multiple. Procedura mai este numită și „terapie percutană de inducere a formării colagenului”.). La început făceam un needling mai agresiv, cu anestezie generală majoritatea.
”În rest, am încercat să îmi recuperez viața. Nu am mai putut să lucrez, aveam și mâna stângă afectată foarte tare, nici acum nu este bine, e cam 90% recuperată.Norocul meu a fost că am avut mulți prieteni care m-au ajutat să îmi revin, să îmi dau seama că sunt tot eu, chiar dacă fizic am unele sechele – destul de multe. Am încercat măcar să îmi recuperez… nu știu… dacă e vorba să îți recuperezi viața după ce ai pierdut 15 prieteni și cunoștințe. Nu-i ușor.”
”Ți se pare că îi vezi în fiecare om de pe stradă. Aștepți să îi vezi în foto, să îți facă o poză, aștepți să îi vezi, aștepți să te sune, aștepți să te invite undeva, aștepți… și nu, nu se va mai întâmpla asta niciodată”.
Dar, încerci să îți recuperezi viața și să… nu să treci peste, nu poți să treci peste o astfel de traumă… Înveți să trăiești cu ea. Tu, înveți să trăiești cu lipsa prietenilor, cu coșmarurile pe care le ai, cu absolut tot ce este nou pentru tine acum.
Câte intervenții chirurgicale ai avut până acum și în ce au constat?
Le-am cam pierdut numărul. Am avut trei majore atunci în Spitalul de Arși, apoi, în fiecare an, patru sau cinci intervenții. În primul an am avut chiar 6, una în 2016, 5 în 2017 și pe urmă câte 4-5, în fiecare an, până în prezent. Deci, dacă facem socoteala, șapte ani ori patru, cel puțin 28, chiar vreo 30 de intervenții. Dintre acestea, 20 sunt cu anestezie generală, ceea ce nu e bine pentru organism.
Ce crezi că s-a schimbat în România de la acel moment? În spitale și în ceea ce privește siguranța la evenimente…
În România, în acest moment, mai nimic. Nu pot să zic că s-a schimbat ceva, când văd că în unele zone din Centrul Vechi încă funcționează baruri care la primul cutremur pică, în subsoluri, locuri care nu au splitere încă.
”Deci în cazul unui incendiu arzi ca șobolanul… Nu s-a schimbat nimic…! Iar singurii vinovați suntem noi, care intrăm în astfel de locuri…!”
Pentru că suntem, sincer, țara lui “merge și așa”. Mie nu mi se întâmplă. Lasă că pun un material mai ieftin, lasă că merge, lasă că închid ochii și nu știu ce s-a întâmplat acolo, nu știu ce se întâmplă, nu știu ce se face, nu știu ce se închide, nu știu ce pun pe pereți, nu știu ce… nimic.
Deci, nimic nu s-a schimbat! Spitalele sunt la fel de murdare, pentru că, după cum știi, prietenii mei, majoritatea au murit din cauza nosocomialelor, în șoc, mulți erau în șoc septic.
”Nu vreau să mă gândesc cum prietena mea a murit a doua zi pentru că nu au intubat-o și avea arsuri interne. Personalul medical ar trebui să învețe mult mai mult din chestiile astea”
Ar trebui mult mai multe controale în cluburi, în discoteci, în restaurante, aprobările ISU date cum trebuie. Sunt foarte multe chestii care sunt încă în neregulă.
Siguranța la evenimente, nu știu, pentru că, în momentul de față, nu mă mai duc decât în locuri foarte “safe”, unde sunt foarte multe ieșiri de siguranță, unde am – sau mi se dă, cel puțin, impresia de siguranță, dar, sincer, am trei locații maxim în care merg și care știu că au fost imediat după Colectiv refăcute, după noile standarde, iar, în rest merg la evenimente în aer liber, încerc să nu mai repet…
”Nu mai pot, am devenit claustrofobă! Și la film, la mall, când mă duc, rămân ultima, să nu fie multă lume pe culoar, să fiu înghesuită acolo, pentru că am impresia că îmi cade tavanul în cap. Nu mai pot să stau în înghesuială, nu cum stăteam înainte. Eu care eram “fata de la gard”…”
De atunci, stau cât mai în spate mai ales când știu că sunt show-uri pirotehnice.
Cine consideri că este principalul vinovat pentru cele întâmplate?
”Principalul vinovat pentru ce s-a întâmplat suntem noi toți! Noi toți care nu suntem atenți, noi toți care „semnăm ca primarul” – vorba noastră românească, noi toți care acceptăm lucruri.”
Principalul vinovat pentru atunci sunt cei care au dat aprobările pentru un loc care nu era conform. Bineînțeles, cei care s-au ocupat de renovarea acelui loc și n-au renovat cu ce trebuie. Noi, atunci, nu poți să zici că suntem vinovați. Noi nu știam că acolo nu e bine. Se poate întâmpla ORICE, ORIUNDE…
Ce le transmiți autorităților astăzi, la 8 ani de la tragedie?
Autorităților, astăzi, le transmit să fie mai atenți, să gândească pentru binele tuturor, nu pentru binele personal. Să se gândească dacă nouă, poporului, ne este bine, le este bine și lor. Să se gândească că nu mai au nevoie de încă o tragedie, să se gândească să fie totul pe față, transparent, să fie totul legal, așa ar fi cel mai bine.
”Dar, să se gândească că există un Dumnezeu. Dacă nu vom fi pedepsiți aici, vom fi pedepsiți dincolo”.
Și le transmit să fie atenți, le transmit să facă așa încât să avem și noi un spital de arși modern, un spital modern. Să facă ceva pentru popor, în primul rând… Să caute să elimine lucrurile negative din viața noastră.
Care este starea ta de sănătate acum?
Starea mea de sănătate azi… GREU… atât fizic, cât și psihic, problemele sunt încă acolo. Am zis mai devreme, mâna stângă este încă la 90% din capacitate. De aceea mă duc o dată la 2-3 luni să încerc să rezolv, iar o dată la câțiva ani trebuie o operație mai majoră la mâna aceea.
”Iar psihic… încă am coșmaruri .Atunci când pierzi 15 oameni dragi, e greu, e greu, e greu… Nu mă visez că ard, niciodată nu visez că ard… Dar visez că mă pierd… visez că sunt singură, visez că nu reușesc să îmi sun prietenii , să sun atunci când eram blocată în ușă. Deci coșmarul se repetă”
Încercăm să trăim așa și cu ajutorul familiilor și prietenilor reușim să încercăm să fim fericiți, pentru că…
”Viața este foarte scurtă și de obicei ne batem joc de ea…”
Sursă foto: INQUAM / Arhivă personală / Facebook
Sursă video: YouTube / danslabouchedelapresse & YouTube/Arhiva mea