Trupul neînsuflețit al fostului președinte al României, Ion Iliescu, decedat marți după amiază la Spitalul SRI Agrippa Ionescu, după mai multe zile de agonie, a fost depus miercuri dimineața la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii. Mediaflux a fost prezent la solemnul eveniment care a început cu o slujbă oficială și a continuat cu o schimbare a Gărzii. Este prima procesiune de funeralii de stat pentru un fost președinte de după 1989.
Între timp, la casa lui Ion Iliescu au început să fie depuse coroane de flori.
În imaginile de mai jos puteți vedea puteți vedea cum s-au desfășurat procesiunile de miercuri dimineața privind priveghiul fostului președinte al României Ion Iliescu.
Imediat ce sicriul, acoperit cu drapelul României, a fost adus în Sala Unirii, preoții români au oficiat o mică slujbă de pomenire. Ulterior, a avut loc și o schimbare de gardă a fostului Regiment 30 Gardă, numit Brigada 30 Gardă în prezent.
Momentele au fost unele solemne, desfășurate înainte de accesul publicului, începând cu ora 13:00, până la ora 18:00. Mediaflux vă va prezenta în continuare desfășurarea evenimentelor.
Click to display the embedded YouTube video
După cum se știe, Ion Iliescu era internat de mai bine de două luni cu cancer pulmonar în Spitalul SRI. Fostul șef de stat era în stare gravă în ultimele trei zile, mai multe organe vitale au început să cedeze.

De asemenea, Sorin Grindeanu, preşedinte interimar al PSD, a venit, miercuri, la Palatul Cotroceni însoţit de fostul premier Marcel Ciolacu, de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, şi de vicepremierul Marian Neacşu.

Mai mult, Victor Ponta și Mădălin Voicu au fost și ei prezenți, dar și președintele Romilor, Nicu Păun.
Premierul Ilie Bolojan a venit, de asemenea, miercuri, la Palatul Cotroceni, pentru a aduce un ultim omagiu, fiind însoţit de trei membri ai Cabinetului – vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi ministrul Muncii, Florin Manole.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte a fost depus miercuri dimineață în Sala Unirii a Palatului Cotroceni. După momentul religios, consilierii prezidenţiali şi de stat şi-au prezentat şi ei, pe rând, ultimul omagiu.
De asemenea, foșii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu şi-a prezentat miercuri dimineaţa condoleanţele la catafalcul lui Ion Iliescu.
Aseară, Spitalul Agrippa Ionescu a confirmat că fostul președinte a încetat din viață la ora 15.55, decesul fiind confirmat oficial și de Guvernul României.

Joi va avea loc înmormântarea cu funeralii de stat, acordate foștilor președinți, care includ drapel național pe sicriu, gardă de onoare, salve de tun (de obicei, 21 de focuri pentru președinți), depunere la un loc simbolic (Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, Ateneu etc.), transmisiune oficială live la TVR și una până la trei zile de doliu național. Aceste ceremonii sunt reglementate prin Hotărâre de Guvern și reprezintă un act de recunoaștere instituțională a contribuției la statul român.

Fostul președinte era inculpat în Dosarul Mineriadei și Dosarul Revoluției din 1989 pentru crime împotriva umanității. Cele două evenimente s-au soldat cu mii de morți și răniți.
Românii pot veni în intervalul orar 13:00 -18:00, în Sala Unirii din Palatul Cotroceni, unde va fi depus sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului șef al statului român.

Accesul publicului se va face pe la Intrarea Registratură a Palatului Cotroceni din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu), iar ieșirea, pe la Poarta Muzeu din Șoseaua Cotroceni.
Nu vor avea acces copiii cu vârsta mai mică de 14 ani.

Florile și/sau lumânările pot fi depuse doar în spațiul special amenajat din fața Palatului Cotroceni, pe trotuarul din Bd. Geniului, și nu în interiorul clădirii Palatului Cotroceni.

Ținută sobră / de funeralii, culori închise;Pentru acordarea accesului în incinta Complexului „Palat Cotroceni”, publicul se supune unui control de securitate individual și al bagajelor, la solicitarea personalului de securitate;Sunt strict interzise vorbitul la telefon, fotografierea și filmarea, din respect pentru solemnitatea momentului;Este interzis accesul cu obiecte periculoase, arme, rucsacuri mari, valize sau bagaje mari sau alte obiecte care pot îngreuna accesul și afecta siguranța vizitatorilor;Este interzisă folosirea aparatelor de fotografiat, a telefoanelor mobile sau a altor instrumente electronice;Se recomandă persoanelor să nu aducă obiecte personale (volume, scrisori, ilustrate, documente sau fotografii).