LIFESTYLE

Rețetă chiftele din dovlecei. Simplă și rapidă

Rețetă chiftele din dovlecei. Simplă și rapidă

Această rețetă de chiftele din dovlecei este de-a dreptul simplă și rapidă. Mai mult decât atât, trebuie făcută în acest sezon.

Preparatul despre care vorbim astăzi poate fi făcut de orice persoană, fie că are experiență în arta culinară, fie că nu. Spun acest lucru pentru că are un grad foarte scăzut de dificultate. Mai jos aveți explicat pas cu pas tot ceea ce trebuie să faceți pentru a vă ieși conform așteptărilor voastre. Cu siguranță nu o să vă pară rău.

Rețetă chiftele din dovlecei

Ingrediente

  • trei dovlecei (de preferat mai mari)
  • 100 grame de brânză telemea
  • 100 de grame de cașcaval
  • două ouă
  • 150 grame de făină
  • puțină sare
  • piper după gust
  • ulei pentru prăjit
  • trei căței de usturoi
  • o legătură de pătrunjel
  • o legătură de mărar

Mod de preparare

Pentru început trebuie să spălați foarte bine dovleceii și să-i dați prin răzătoarea mare. Puneți puțină sare peste și amestecați foarte bine. Lăsați-i la odihnit aproximativ zece minute cât să-și lase cât mai multă zeamă.

În tot acest timp, răzuiți cașcavalul și telemeaua. Peste acestea, răzuiți și cățeii de usturoi. Într-o sită puneți pe rând o cantitate nu foarte mare de dovlecei. Cu o lingură apăsați foarte bine astfel încât să se scurgă bine. Procedați așa până terminați tot.

Puneți peste cașcaval și brânză. Adăugați și cele două ouă, piper, pătrunjelul, mărarul tocate foarte mărunt și amestecați foarte bine totul. Mare atenție, însă! Nu puneți multă sare, întrucât vor conține și celelalte ingrediente.

După ce ați amestecat, puteți adăuga și făina rând pe rând, nu toată odată. La fel, începeți să amestecați foarte bine. Într-o tigaie puneți uleiul la încins. Umeziți-vă puțin mâinile, luați din compoziție și modelați după cum doriți chiftelulețe. Mai mult de patru minute pe fiecare parte nu ar trebui să dureze. Le puteți pune și la cuptor, nu e nimic greșit în asta. Scoateți-le pe o farfurie pe care ați pus prosoape de hârtie. Poftă bună!

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele