LIFESTYLE

Rețetă ciorbă de miel. Un adevărat deliciu de Paște

Rețetă ciorbă de miel. Un adevărat deliciu de Paște
www.cdn.catine.ro

Această rețetă pentru ciorbă de miel tradițională cu mult leuștean poate s-o facă acum oricine. Est un adevărat deliciu de Paște și se face extrem de ușor.

Oricând este binevenită o ciorbă delicioasă, așa că nu puteam rata asta chiar de sărbătoarea care tocmai se apropie. Papilele gustative vor fi tare încântate la degustarea acestui preparat. Ar fi păcat să nu-l încerce orice persoană la cât de bun este.

Rețetă ciorbă de miel

Ingrediente

  • 1 kg de oase de miel (de preferat coaste)
  • 200-250 grame de mațe de miel
  • 1 ceapă mare
  • 1 morcov
  • 1 ardei gras mai mic
  • 100 grame rădăcină de țelină (opțional)
  • rădăcină de pătrunjel sau păstârnac
  • 2 legături de leuștean
  • sare după gust
  • orez
  • 2 linguri de orez
  • borș pentru acrit

Mod de preparare

Pentru început se spală foarte bine carnea. Se pune la fiert cu puțină sare într-o oală. Când apa începe să clocotească, se lasă circa 7 minute, iar apoi se aruncă apa. Clătiți carnea din nou, dar și oala și mai puneți-le odată la foc mic. Se face acest lucru pentru a ieși o ciorbă cât mai limpede și curată.

Lăsați să fiarbă pentru aproximativ 30 de minute. Nu e nevoie să se lase foarte mult, întrucât mielul este destul de fraged. Ceapa, morcovul, țelina, păstârnacul și ardeiul se curăță, se spală și se taie în cubulețe. Se adaugă peste carne și se lasă la gătit, împreună cu mațele care au fost bine curățate, spălate și frecate cu sare. În momentul în care acestea au fiert, turnați și cele două linguri de orez. Pe acesta îl spălați înainte. Lăsați să fiarbă și acesta.

Tot acum, potriviți și mâncarea de sare, adăugați și borșul. Cel mai bine ar fi să-l încălziți, chiar să-l fierbeți puțin, nu să-l puneți rece. Se poate acri și cu zeamă de lămâie dacă nu preferați acest ingredient. Se mai lasă câteva clocote, se gustă și dacă mai este nevoie de ceva, acum e momentul să completați. La final, după 15 minute de la oprirea focului, puneți leuștean din belșug pentru un plus de savoare. Poftă bună!

 

 

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele