LIFESTYLE

Rețetă covridog. Nu vei face diferența de cei pe care îi cumperi

Rețetă covridog. Nu vei face diferența de cei pe care îi cumperi
www.delicatese.net

Această rețetă de covridog este absolut delicioasă și foarte ușoară. Nu vei face diferența de cei pe care îi cumperi de la patiserii.

Mai jos aveți explicat pas cu pas ceea ce trebuie să faceți pentru a ieși totul conform așteptărilor voastre, dar și a celor din jur. Se poate servi cu iaurt sau orice altceva vă place. Deși pare complicat, veți vedea că lucrurile nu stau deloc așa.

Rețetă covridog

Ingrediente

  • 10 crenvurști
  • 500 g de făină
  • 300 ml de apă
  • 30 g de bicarbonat de sodiu
  • 50 g de unt topit
  • o lingură de zahăr
  • 25 g de drojdie proaspătă
  • un praf de sare
  • 20 g de susan
  • 20 g de mac

Mod de preparare

Pentru început trebuie să puneți apa călduță într-un bol, alături de drojdie și zahăr. Amestecați bine. Ulterior, puneți făina, untul topit și sarea. Amestecați foarte bine. Apoi, începeți să frământați foarte bine. Când este gata, trebuie să fie moale. Puneți-l într-un bol uns cu ulei și lăsați-l la dospit.

Formați biluțe egale, nici pre mari, dar nici prea mici. Rulați fiecare și apoi îmbrăcați crenvurștii. Strângeți bine capetele și înlăturați excesul de aluat. Într-o oală puneți apa la fiert împreună cu bicarbonatul de sodiu. Turnați covridogii formați pentru circa 30 de secunde cât să se opărească. Transferați în tavă, ungeți cu un ou fiecare și apoi presărați cu mac și cu susan, fiecare după preferințe. Puneți-i la cuptor și când sunt rumeniți, înseamnă că sunt gata.

Mare atenție! Nu e neapărat să faceți cu crenvurști, ci și cu cârnați, cabanos, de exemplu. Puteți jongla ușor în bucătărie cu fel și fel de ingrediente. Alături de un sos iute sunt absolut geniali. Să nu uităm nici de iaurtul vestit. Nu mai stați pe gânduri și încercați această rețetă. Chiar merită și cu siguranță nu o să vă pară rău. Spor la treabă și poftă bună să aveți!

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele