NEWS

Revin biletele de avion low cost. Cele mai căutate destinații din Europa, la o distanță de 20 de euro

Revin biletele de avion low cost. Cele mai căutate destinații din Europa la o distanță de 20 de euro

Biletele de avion low cost revin în actualitate. Pasionații de călătorii vor putea să-și reia activitatea preferată la prețuri derizorii, anunță reprezentanții agențiilor de turism. După o perioadă în care biletele ieftine de avion au fost sistate pe fondul pandemiei care a îngreunat lucrurile în industria aviatică, iată că începe să reapară luminița de la capătul tunelului.

La începutul anului 2023, tot mai multe companii aeriene vor lansa promoții care mai de care mai accesibile pentru călătorii împătimiți. Așadar, concluzia este una simplă: românii vor putea să-şi achiziţioneze bilete de avion pentru destinaţiile cele mai căutate din Europa începând de la 20 de euro/zbor.

Revin biletele de avion low cost

În timpul pandemiei companiile aeriene s-au confruntat cu lipsa personalului, cu un număr de zboruri sau locuri pe zbor cu mult reduse faţă de perioada pre-pandemică, aeroporturile nu aveau suficient personal pentru a asigura serviciile la sol, iar călătorii şi-au schimbat stilul de a călători. Cu toate aceste elemente necunoscute, sistemul de preţuri şi promoţii nu a mai fost o prioritate şi nici nu s-au respectat vechile perioade de rezervare şi promoţii. Vestea bună este că, începând cu anul 2023, promoţiile la biletele de avion vor aduce preţuri similare cu cele dinainte de pandemie şi că vom vedea din nou bilete de avion sub 50 euro pentru cele mai iubite destinaţii europene. Primele promoţii sunt deja active, astfel că românii pot găsi chiar şi acum bilete de avion pentru anul 2023 începând de la 20 de euro/zborul, potrivit Agerpres.

Cel mai mic preţ pe care românii îl pot plăti pentru o călătorie cu avionul este de 20 euro/bilet pentru zboruri la Milano, Londra sau Viena. În topul celor mai ieftine bilete de avion se regăseşte şi Veneţia, de la 26 euro. Pentru Roma, Bruxelles şi Veneţia preţurile încep de la 30 euro/zbor.

 

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele