NEWS

România a ratat prima plată de 2,6 miliarde euro pe PNRR. Rezultatul evaluării se amână pentru septembrie

România a ratat prima plată de 26 miliarde euro pe PNRR. Rezultatul evaluării se amână pentru septembrie

România a ratat prima plată de 2,6 miliarde euro pe PNRR. Comisia Europeană a anunțat în exclusivitate pentru G4Media că prima cerere de plată depusă de România pentru PNRR nu va fi aprobată la finalul lunii iulie, evaluarea fiind prelungită până în septembrie. 

Reamintim că prima cerere de plată pentru proiectele prinse în PNRR a fost transmisă de Guvernul României la data de 31 mai, urmând ca evaluarea Comisiei să fie comunicată în decurs de două luni.

România a ratat prima plată de 2,6 miliarde euro pe PNRR. ”Nu e o practică neobișnuită”

„În general, Comisia transmite o evaluare preliminară a cererii în curs de două luni de la primirea acesteia. Pentru a oferi timp suficient pentru finalizarea acestei evaluări, autoritățile române au decis, în acord cu Comisia Europeană, să prelungească această perioadă până la data de 16 septembrie. Această practică nu este neobișnuită”, se arată în răspunsul transmis pentru G4Media de Comisia Europeană.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a declarat la finalul lunii iunie: ”Sperăm noi ca până la sfârşit de iulie România sa încaseze cele 3 miliarde de euro pe care îi avem în această cerere, de aici se deduce prefinanţarea. Sunt amănunte tehnice, dar sunt banii care ne ajută la stabizarea financiară a României”.

Prima cerere de plată cuprinde rezultatul jaloanelor și țintelor care au avut termen limită la data de 31 decembrie 2021.

Cererea de plată a fost transmisă cu 5 luni mai târziu. La acel moment opt jaloane PNRR dintre cele aferente anului 2021 încă mai necesitau detalii pentru finalizare.

Între acestea, un rol important îl aveau cele legate de mecanismul de control și gestionare a fondurilor.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele