NEWS

România, pe ultimul loc din UE la numărul de persoane cu studii superioare. Cine conduce topul?

România pe ultimul loc din UE la numărul de persoane cu studii superioare. Cine conduce topul
Sursa foto: hotnews.ro

România este țara europeană cu cel mai mic număr de persoane cu studii superioare, arată datele unui studiu Eurostat. Românii cu diplomă universitară sau una echivalentă reprezintă doar 18% din populația cu vârste între 25 și 74 de ani.

Următoarele țări în clasament sunt Italia și Republica Cehă, unde nivelurile de învățământ superior se situează la circa 20%.

România, pe ultimul loc din UE la numărul de persoane cu studii superioare. Cine conduce clasamentul

Potrivit celor mai recente cercetări, Irlanda este lider pe zona de sutdii superioare – aproximativ 50% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani au absolvit o universitate sau o altă instituție de învățământ superior.

Irlanda este urmată de Luxemburg, unde procentul este puțin sub 50%, și de Cipru, unde acest grup cuprinde aproximativ 45% din populație. Pentru comparație, media UE este puțin peste 30%.

Diferența de gen în educație

Femeile din UE sunt, în medie, mai educate decât bărbații. Potrivit datelor Eurostat, ele au atins obiectivul de învățământ superior al blocului pentru 2030, de 45%, în 2019. În 2021, acest procent a crescut la 46,8%.

Spre comparație, ponderea bărbaților cu studii superioare a fost de numai 35,7% în 2021. În ciuda faptului că numărul bărbaților care au studii universitare a crescut în aceeași perioadă, ritmul a fost mai lent, ceea ce a dus la o diferență de gen de 11,1% între cele două grupuri.

Această tendință a continuat în grupul celor de 20-24 de ani, cu cel puțin studii medii superioare – mai multe femei fiind absolvente de liceu. Există doar două țări în UE în care numărul bărbaților l-a depășit pe cel al femeilor – România și Bulgaria.

Cu toate acestea, majoritatea țărilor UE au raportat o rată generală ridicată a persoanelor care au cel puțin studii de calificare, din aceeași grupă de vârstă, media fiind în jur de 85%.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele