PAPARAZZI

Romanița Iovan povestește cum a slăbit 24 de kilograme | EXCLUSIV PAPARAZZI

Romanița Iovan povestește cum a slăbit 24 de kilograme | EXCLUSIV PAPARAZZI

Romanița Iovan (57 de ani) a slăbit 24 de kilograme, iar astăzi povestește cum a reușit, care este dieta care a ajutat-o și în cât timp s-a întâmplat minunea.

Surplusul ponderal pe care l-a avut de eliminat creatoarea de modă se instalase încet și sigur în cele 9 luni de sarcină cu Albert, însă, după naștere, de îndată ce a putut să ia măsuri, a reușit să se organizeze în așa fel încât să poată să revină la forma de dinainte să rămână însărcinată.

„Da, în timpul sarcinii am pus 24 kg. A fost o provocare pentru mine să „scap de ele, dar am avut o ambiție de fier. Făceam câte două ore de sport zilnic, o oră cardio și o oră fitness, și așa am reușit în 6 luni. Am consumat întotdeauna cu moderație alimentele care mi-au plăcut. Secretul constă în numărul de calorii. Practic, nu consum mai mult de 1.500 de calorii pe zi. Mănânc fructe de sezon și salate, pește și foarte puțină carne.”, a povestit Romanița Iovan, citată de Libertatea.ro.

Mai mult decât atât, iată după aproape 16 ani de când l-a adus pe lume pe Albert, creatoarea de modă își păstrează prospețimea și tonusul, iar despre surplus ponderal nici nu mai poate fi vorba. Dovadă stau fotografiile pe care le-au realizat paparazzi mediaflux.ro în urmă cu doar câteva zile atunci când doamna Modei din România își organiza activități feminine prin zona de nord a Capitalei.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Romanița Iovan întinerește și „de vină” este dragostea. PRIVEȘTE fotografiile | PAPARAZZI EXCLUSIV

Îmbrăcată cu o pereche de pantaloni din in albi și cu un top negru, o ținută lejeră prietenoasă cu temperaturile extreme care au fost înregistrate zilele trecute prin București, Romanița Iovan etalează, iată, în continuare acest minus ponderal de care a scăpat acum 24 de ani.

Am auzit, însă, că ea ar mai avea un truc la care apelează atunci când vine vorba despre această tinerețe fără bătrânețe pe care o „poartă” cu grație prin mondenul zilelor noastre.

„Nu consum alcool și nu fumez – dar aceasta este o alegere personală -, beau în schimb multă apă plată și fac zilnic exerciții fizice. Un mic truc este carafa cu apă în care se pune un ban sau o linguriţă de argint și busuioc proaspăt şi se lasă peste noapte. A doua zi se bea, pe stomacul gol, toată apa respectivă, 750 ml. Dacă ne gândim, de altfel, în istorie, pe perioada pandemiilor, cei bogați erau mai feriți, pentru că ei serveau mâncarea și băutura în servicii din argint.”, a conchis fostul model al epocii de aur, în cadrul aceluiași interviu.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele