Românul care i-a uimit pe toţi cu raţionamentele sale logice. Povestea lui Gheorghe Țițeica, matematicianul de geniu al României

Românul care i-a uimit pe toţi cu raţionamentele sale logice. La data de 4 octombrie 1873 s-a născut matematicianul Gheorghe Ţiţeica, considerat unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine

Țițeica este unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; a fost membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acestui for (iunie 1924 – iunie 1925) (m. 5 februarie 1939).

Povestea lui Gheorghe Țițeica, matematicianul de geniu al României. La liceu, și-a ajutat familia din bursa de studiu

Gheorghe Ţiţeica s-a născut la Turnu-Severin, la 4 octombrie 1873. Tatăl său, Radu Ţiţeica, originar din Buzău, era mecanic de vapor, iar mama sa, Stanca, s-a ocupat de creşterea copiilor: un băiat şi trei fete.

Gheorghe a urmat şcoala primară în oraşul natal, iar liceul la Craiova, unde a început să se remarce pentru interesul acordat matematicii. A fost premiant de mic şi i-a uimit pe toţi cu uşurinţa cu care învăţa şi prin raţionamentele sale logice. De asemenea, la examenul de bacalaureat de la 1 septembrie 1892 s-a evidenţiat prin răspunsurile date.

Din bursa de studii „Eufrosin Poteca“, pe care a primit-o la liceu, precum şi din meditaţii, şi-a ajutat familia, după moartea timpurie a tatălui său.

A intrat pe primul loc la Şcoala Normală Superioară din Bucureşti şi apoi a urmat secţia matematici la Facultatea de Ştiinţe de la Universitatea din Bucureşti. Dintre profesorii de acolo, cel mai mult l-a impresionat Spiru Haret, despre a cărui viaţă şi operă va scrie mai târziu.

În 1896, devine profesor titular la catedra de matematici a liceului din Galaţi, dar în toamna aceluiaşi an pleacă la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile.

Licență la Sorbona

În anul 1897, obţine licenţa în matematici la Sorbona, iar în 1899 avea să-şi susţină teza de doctorat cu titlul ”Asupra congruenţelor ciclice şi asupra sistemelor triplu conjugate” (”Sur les congruences cycliques et sur les systčmes triplement conjuguees”), devenind doctor în ştiinţe matematice.

În perioada cât a studiat la Paris, tânărul doctorand o cunoaşte pe Florence Thierin (1882-1965), fiica directorului renumitului institut Schewitz-Thierin, cu care leagă o strânsă prietenie şi apoi se va căsători.

Familia Gheorghe şi Florence Ţiţeica a avut trei copii: Radu (1905-1987), Gabriela (1907-1987) şi Şerban (1908-1985). Toţi trei vor deveni renumiţi oameni de ştiinţă.

Va reveni, apoi, în ţară, unde preia, la Secţia de matematici a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, două catedre – Catedra de calcul diferenţial şi integral şi Catedra de geometrie analitică şi trigonometrie sferică -, renunţând totodată la catedra de la Liceul din Galaţi.

Deschizător de drumuri

Gheorghe Ţiţeica este considerat un deschizător de drumuri în geometria diferenţială, ocupându-se îndeosebi de geometria diferenţială proiectivă a reţelelor şi congruenţelor, a introdus noi clase de suprafeţe curbe şi reţele, care astăzi îi poartă numele, fiind considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine, s-a ocupat de teoria deformării suprafeţelor, a introdus clasa curbelor strâmbe (”Curbele Ţiţeica”).

Din 1903 şi până în 1909 (an în care a fost ales membru corespondent al Academiei Române) a publicat 15 note şi memorii în publicaţia de mare renume a dărilor de seamă (Comptes Rendus) ale Academiei de Ştiinţe de la Paris ca şi în Buletinul Societăţii de ştiinţe din ţară. Acele memorii cuprind descoperirea unor suprafeţe care în literatura matematică poartă denumirea de ”suprafeţe Ţiţeica”.

În 1912 a luat parte la Congresul internaţional al matematicienilor de la Cambridge, iar în 1914 a făcut parte din Comitetul internaţional pentru fundaţia ”H. Poincaré”.

Manuale și culegeri

Încă din 1913 îşi îndreptase toată atenţia asupra teoriei reţelelor, descoperirile fiind publicate sub titluri precum: ”Reţele cu invarianţi egali”, ”Reţele cu invarianţi constanţi”, ”Reţele periodice”, ”Reţele şi congruenţe” etc. Până în anul 1913 publicase în reviste străine şi române de specialitate 115 note şi memorii privind cercetările sale din domeniul geometriei diferenţiale, iar faima sa trecuse demult hotarele ţării.

După Primul Război Mondial, Ţiţeica a fost invitat la toate manifestările ştiinţifice internaţionale de anvergură la care participau matematicieni din lumea întreagă.

Va fi numit profesor titular de geometrie analitică la Universitatea din Bucureşti, iar din 1927 a fost profesor şi la Institutul Politehnic din Bucureşti.

A redactat şi publicat manuale, precum ”Culegere de probleme” (1929), ”Curs de geometrie analitică” (1931), ”Curs de geometrie superioară” (1936).

A ţinut lecţii şi la Sorbona (în anii 1926, 1930, 1937), Bruxelles (în 1926) şi Roma (în 1937).

Președinte al Societății matematice

Gheorghe Ţiţeica a fost preşedinte al Societăţii Matematice din România, al Societăţii Române de Ştiinţe, vicepreşedinte al Societăţii Politehnice din România, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Maryland, SUA (1930), al Societăţii de ştiinţe din Varşovia (1933) şi Ličge (1934), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Varşovia (1934).

A fost membru corespondent (ales la 25 mai 1909), devine apoi membru titular (de la 15 mai 1913) al Academiei Române. A fost, de asemenea, vicepreşedinte (11 iunie 1924 – 11 iunie 1925; 31 mai 1928 – 1 iunie 1929) şi secretar general (1 iunie 1929 – 5 februarie 1939) al acestui înalt for ştiinţific şi cultural.

Gheorghe Ţiţeica a murit la 5 februarie 1939, la Bucureşti, la vârsta de 65 de ani, în plină activitate.