Salariul minim va fi înghețat anul viitor. Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o ordonanță de urgență prin care salariul minim pe economie va fi menținut în 2026 la nivelul actual de 4.050 de lei brut, au declarat surse guvernamentale
Actul normativ urmează să fie adoptat săptămâna viitoare sau cel târziu peste două săptămâni.
„Salariul minim va fi înghețat anul viitor”, au precizat sursele citate. Miercuri este programată o ședință a Consiliului Tripartit, în cadrul căreia măsura va fi discutată oficial cu reprezentanții sindicatelor și ai patronatelor.
Premierul Ilie Bolojan anunțase încă din 23 octombrie că în interiorul coaliției există „un acord de principiu” pentru menținerea salariului minim la același nivel în 2026.
Șeful Executivului explica atunci că România a transpus o directivă europeană care prevede posibilitatea indexării salariului minim o dată la doi ani, însă legislația națională stabilește actualizarea anuală, pe baza unor indicatori economici.
„Dacă am modifica legislația în acord cu directiva europeană, am respecta directiva”, afirma Ilie Bolojan la acel moment.
Surse guvernamentale au mai precizat că bugetul pentru anul 2026 ar urma să fie adoptat cel mai devreme la finalul lunii ianuarie. Până atunci, Executivul trebuie să aprobe mai multe pachete fiscale, inclusiv cel referitor la reforma în administrație, înainte de a definitiva proiecția bugetară.