Din cauza schimbărilor climatice și a creșterii emisiilor de carbon, numărul de zile cu zăpadă dintr-un an va scădea atât de mult, încât, până la sfârșitul secolului XXI, România va rămâne fără pârtii de schi la munte, releva o analiză InfoClima.
Numărul de zile cu temperaturi scăzute în România este deja în continuă scădere încă de la începutul anilor 2000, în timp ce numărul de zile cu temperaturi ridicate crește, notează Bogdan Antonescu, expert în fizica atmosferei și în climatologie.
Peste tot în lume, stratul de zăpadă care acoperă zonele muntoase de altitudine joasă se tot subțiază, iar cantitatea de zăpadă nouă acumulată este în scădere. O arată un raport al Grupului interguvernamental de experți în evoluția climei (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC) al Organizației Națiunilor Unite.
Spre finalul anilor 2100, numărul de zile înzăpezite va ajunge la 25, în zona Prahovei, și cel mult 53, în zona Sucevei. Spre comparație, în perioada 1981-2005, numărul de zile cu strat de zăpadă a fost între 93 (Prahova) și 124 (Suceava).
Indiferent de scenariu, grosimea stratului de zăpadă se va reduce oricum. Astfel, în scenariul cel mai negru, dacă schimbările climatice se vor intensifica, grosimea stratului de zăpadă se va reduce cu 90%. Scenariul optimist prevede o reducere de până la 40%.
Spre exemplu, explică Bogdan Antonescu în Infoclima, în Alpi sau în Anzii Subtropicali, stratul de zăpadă va scădea în medie cu 25% în viitorul apropiat, anii 2031-2050. Ce înseamnă asta, concret?
Dacă dispare zăpada, nu se va mai putea schia, nu vor mai putea fi făcute plimbări cu sania sau cu snowmobilul. Va fi greu de găsit o locație pentru olimpiada de iarnă. Doar 13 din 21 de locații în care s-au desfășurat ultimele Jocuri Olimpice de iarnă vor mai putea găzdui o nouă ediție, notează Infoclima, citând un studiu recent.