Scrisoarea ciudată a lui Hemingway pentru Marlene Dietrich, trimisă în timpul ecranizării romanului său, ”Bătrânul și marea”
Pe 4 mai 1953, scriitorul american Ernest Hemingway primea premiul Pulitzer pentru romanul Bătrânul și marea. Un an mai târziu, devenea laureat al Premiului nobel, pentru aceeași creație. Iar în 1955, încep filmările pentre ecranizarea celebrului său roman. Din acea perioadă datează scrisoarea ciudată a lui Hemingway pentru Marlene Dietrich.
O scrisoare suprarealistă, grafică în care Ernest Hemingway îi scrie actriței Marlene Dietrich că și-o imaginează „beată și goală” și că o iubește, ”ca întotdeauna”
Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată pe vasul Île de France cu destinația New York în 1934 și au rămas prieteni pe viață, scrie The Guardian. Deși scrisorile lor erau pline de sentimente, nu au devenit niciodată iubiți, Hemingway spunând odată că au fost „victime ale pasiunii nesincronizate.
Scrisoarea ciudată a lui Hemingway pentru Marlene Dietrich. ”După ce vei fi ajuns pe scenă, beată şi goală…”
În scrisoarea sa din 1955 către Dietrich, semnată Papa, scriitorul laureat al premiului Nobel răspunde la plângerile despre spectacolul în care juca în Las Vegas, spunând că, dacă el ar fi fost regizorul, „ar fi fost, probabil, ceva inedit”
„Dacă eu l-aş fi pus în scenă, show-ul ar fi avut ceva inedit, tu ai fi fost aruncată pe scenă, beată, dintr-un mortier cu autopropulsie”, îi scria romancierul. „După ce vei fi ajuns pe scenă, beată şi goală, eu aş apărea din spatele scenei sau din spatele tău, în haine de seară şi mi-aş fi scos foarte repede hainele de seară pentru a te acoperi pe tine, dezvăluind astfel fizicul meu de Burt Lancaster”, mai scria amuzat Hemingway.
„Aceasta este scena care-mi dă furnicături ale coloanei vertebrale”, a mai scris el. supraviețuitori”.
Scrisoarea a fost scrisă în timpul filmărilor pentru Bătrânul și marea, cu șase ani înainte de sinuciderea lui Hemingway. Scriitorul a fost implicat în realizarea filmului la acea vreme, scriindu-i lui Dietrich despre dificultatea în a găsi un pește suficient de mare pentru a reprezenta faimosul marlin uriaș al poveștii.
”Niciunul dintre noi nu are suficient sânge de curvă”
El încheie spunându-i lui Dietrich: „Te iubesc foarte mult și nu am vrut niciodată să mă amestec în vreo afacere cu tine, așa cum ți-am scris când am discutat prima dată. Niciunul dintre noi nu are suficient sânge de curvă pentru asta.”
Scrisoarea se termină, totuși, într-o notă sumbră: Cred că am putea să spunem că şi tu şi eu am avut cea ce oamenii ne-au permis să păstrăm. Şi ce dacă? Asta e un rahat. Te iubesc ca întotdeauna – Papa”.
