LIFESTYLE

Se deschid două pârtii de ski la Transalpina. Program pentru turiști

Se deschid două pârtii de ski la Transalpina. Program pentru turiști
Ski la Transalpina Sursă foto: Facebook

Începe distrația oficială la munte. Două pârtii de ski din zona golului alpin vor fi deschise de sâmbătă la Transalpina, au anunțat administratorii domeniului.

Două pârtii de ski la Transalpina

Astfel, vor fi deschise pârtiile din zona golului alpin, și anume: Teleski 1, Teleski 2, precum și zona alocată săniuțelor.

Telegondola 1 și Telegondola 2 vor fi deschise pentru transportul turiștilor și schiorilor către zona alpină și până la Cota 2000, perfectă pentru plimbări, mai anunță Domeniul schiabil Transalpina – Voineasa.

Acestea vor fi deschise în zilele de sâmbătă, duminică și luni, între orele 9.00 și 16.30.

Din cauza condițiilor meteo actuale, stratul de zăpadă nu este în condiții optime.

În urmă cu o săptămână, și administratorii de la Păltiniș Arena, județul Sibiu, au anunțat deschiderea pârtiei D.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele