LIFESTYLE

Se schimbă totul într-un interval scurt. De ce trebuie să ne regândim total modul de viață

Se schimbă totul într-un interval scurt. De ce trebuie să ne regândim total modul de viață

Se schimbă totul într-un interval scurt. Se întâmplă sub ochii nostri și resimțim deja schimbarea climei în toate activitățile, iar asta înseamnă că trebuie să începem să facem totul altfel, să ne schimbăm comportamentul, gândirea, modul în care trăim.

Omenirea trebuie să modifice inclusiv modul în care construiește orașele, infrastructura, pentru că este clar că cea de acum nu va mai face față, a explicat la Digi24 climatologul Roxana Bojariu.

Se schimbă totul într-un interval scurt iar lucrurile pe care le avem și le folosim nu mai fac față

Pornind de la explicația CFR, care a susținut că în trenurile din România aerul condiționat nu mai face față căldurii pentru că vagoanele, când au fost achiziționate, erau prevăzute cu un anumit tip de aer condiționat care să facă față climei de atunci din România. Doar că acuum, au spus aceștia, lucrurile nu mai corespund.

Este o explicație valabilă multe alte lucruri, spune Roxana Bojariu. Inclusiv pentru infrastructura de canalizare, de exemplu. Orașele se inundă acum imediat, pentru că există o dimensionare a lor după standarde din 1970.

”Greșeala frecventă este că izolăm foarte mult suprafața solului de atmosferă – cu clădiri, cu drumuri, cu asfalt mult – și avem spațiu verde și luciu de apă puțin acolo unde ar putea să se infiltreze apa. Astfel, cea mai mare parte a apei se scurge pe suprafața orașului și ai inundații urbane din ce în ce mai grave. Iar canalizarea este încă un punct unde trebuie umblat la standarde”, atrage atenția climatologul Roxana Bojariu.

Va ploua mai mult decât am fost obișnuiți

O atmosferă mai caldă conține o cantitate sporită de vapori de apă, care se evaporă de la suprafața mărilor, a lacurilor și din sol.

Astfel, când sunt întrunite condițiile, plouă mult mai mult decât se întâmpla acum mai multe decenii. E normal să avem ploi de vară cu precipitații abundente, dar nu atât de abundente. Intensitatea ploilor va fi extraordinar de mare, așa cum s-a întâmplat recent la Craiova, unde o furtună violentă a făcut ravagii.

„Cantitatea de precipitații într-o perioadă scurtă de timp a fost mult mai mare decât ar fi fost, să zicem, normal pentru o furtună de vară acum 50 de ani”, a arătat Roxana Bojariu.

Oceanele au devenit mai acide

Cum vom resimți schimbarea climei depinde de noi, a explicat climatologul.

„Poate să fie cum e acum sau un pic mai mult de cum e acum sau poate să fie și mult amplificat față de cum e acum. Depinde de emisiile la nivel global, dacă le reducem. Ultimul raport al Grupului Interguvernamental pentru Studiul Schimbării Climei, publicat chiar anul acesta, volumul 2 și volumul 3, spune că ar trebui să atingem maximum de emisii în 2025, după care să reducem substanțial, consistent, continuu, în 2030, în 2040, să atingem neutralitatea climatică în 2050, adică ce emitem ca dioxid de carbon să poată fi absorbit de rezervoarele naturale, care sunt oceanul, vegetația, deci biosfera”, a mai spus Bojariu.

„E foarte dificil, pentru că oceanul este modificat și el de schimbarea climei și preia mai greu dioxidul de carbon din atmosferă decât o făcea acum 50 de ani, a devenit mai acid la suprafață și nici căldura pe care o înmagazinează nu mai poate să o preia atât de eficient cum o prelua”, a adăugat climatologul.

Seceta, o avertizare pentru ce urmează

Secetele de acum sunt o avertizare pentru anii și deceniile ce urmează. Dacă acum semnalul nu se vede clar în media precipitațiilor pe toată vara, în viitor vom avea o reducere a cantității de precipitații vara, în condițiile schimbării climei.

Va fi o cantitate mai redusă de precipitații, dar acestea vor fi repartizate în episoade mai intense, iar eficiența de încărcare a solului va fi mult mai mică, pentru că apa nu are timp să se infiltreze și se va scurge la suprafață.

„Ploile acelea nu încarcă eficient resursa de apă și multă apă practic se scurge și ai și eroziunea solului, îți ia solul fertil de la suprafață, prin urmare, sunt numai complicații. De aceea, rezerva de apă este esențială pentru viitor”, a subliniat Roxana Bojariu.

Puțul din curte nu este o soluție

Climatologul a atras atenția și asupra folosirii excesive și haotice a puțurilor.

„Poți să spui că dacă ai în curtea ta un puț, ai putea să folosești apa cu mai mare lejeritate, dar atenție, nu prea mare (lejeritate) nici aici. Ai o pânză de apă freatică. Și dacă, de exemplu, nu dispui de un sistem de irigații și-ți faci tu ad-hoc un sistem de irigații cu un puț care înțeapă apa freatică, apa asta freatică se consumă și ea și pe urmă apar probleme și mai mari. Toate lucrurile acestea se leagă între ele”, punctează specialista în climatologie.

„Dacă începi să nu ai 10 luni precipitații, atunci deja se simte în sol, la resursa de apă. Dacă ai probleme în continuare cu resursa de apă, se simte la nivelul râurilor, debitul scade, ai secetă hidrologică, nu pedologică.

Scade și debitul Dunării, ceea ce se întâmplă acum. Asta arată o amplificare a secetei spre partea de hidrologie. Seceta hidrologică, de fapt faza cea mai severă până la urmă, începe de la reducerea precipitațiilor, trece prin seceta agricolă și pedologică și apoi se ajunge la seceta hidrologică”, a arătat Roxana Bojariu.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele