Pe baza datelor de la asociațiile de berari din toată lumea și din statisticile oficiale, an de an este întocmit un top al țărilor băutoare de bere. Iar faptul că producătorii anunță că se scumpește berea devine o veste care va afecta foarte multă lume.
Potrivit topului realizat anul trecut, Marea Britanie este doar pe locul al 23-lea, cu 58 l/locuitor, în timp ce România a depășit în și Spania, și Germania și se află pe podiumul global, scrie BBC Science Focus Magazine.
Locurile unu și doi sunt adjudecate de Cehia și Austria, România este pe trei, urmată de Germania și Polonia.
Băutura preferată a românilor se va scumpi în curând cu 10 procente. Cel puțin așa anunță producătorii, care spun că au avut stocuri, dar când vor ajunge pe piață următoarele loturi, nu mai pot ţine preţurile sub control.
Deja costurile cu materia primă, transportul şi energia sunt uriaşe, spun aceștia.
Bogdan Pascu, berar:
Transportul a crescut cel mai mult. Drojdie, hamei, malţ, sticle, absolut tot, etichete, cutii, tot. Preţurile se vor mări cu 10, 15, 20%, uneori chiar mai scump.
Nici condiţiile meteorologice nu au prea ajutat industria, ci dimpotrivă. Anul 2021 a adus recolte la jumătate faţă de 2020. Unul dintre producătorii de malţ din Europa a anunţat că anul trecut doar 50% din producţia de orz a putut fi maltificată şi drept folosită în industria berii.
La nivel european, marile companii producătoare de bere au anunţat deja că îşi vor ajusta preţurile la inflaţie.
În Marea Britanie se anunță scumpiri cuprinse între 3,2 şi 7 la sută, care vor fi aplicate comenzilor, chiar din luna februarie.
Deşi în România nu există încă o decizie oficială, producătorii de bere susțin că, în următoarele luni, nu-şi vor mai permite să absoarbă scumpirile din piaţă. Mai ales că a scăzut şi consumul, cu aproximativ 4%.