NEWS

Se scumpește varza! Prețul incredibil la care a ajuns, deși e mai slabă calitativ ca în alți ani

Se scumpește varza Prețul incredibil la care a ajuns deși e mai slabă calitativ ca în alți ani

Anul acesta, România va produce mai puţină varza, comparativ cu anul trecut, din cauza secetei care afectează culturile, spun fermierii, ceea ce duce la o creștere accelerată a prețului.

Recolta de vară a început deja, iar leguma se vinde cu 70 de bani. Este însă o varză mai slab din punct de vedere calitativ, comparativ cu recolta ce creşte acum ca să fie culeasă în octombrie.

Se scumpește varza românească! Ce ce vor fermierii să o înlocuiască

Cea recoltată în octombrie va costa chiar şi dublu la origine, iar în magazine va costa peste doi lei kilogramul – pentru că şi costurile de producţie sunt mai mari, muncitorii cu ziua cer mai mult, iar transportul costă în plus din cauza scumpirilor la carburanţi.

Ioniță Niculae, un fermier din Dâmboviţa explică de ce muți au început să cultive o specie numită Escazu, cu frunze mai late, dar şi mai groase, făcut să reziste la temperaturi ridicate.

„Cea românească are o frunză mai subţirică, aşa. Şi fac doamnele numaidecât sarmale. Asta e un pic mai…uite cum face, zici că e tablă pe casa, dar oricum e bună. Merge şi asta la sarmale, dar fierbi mai mult, gaze mai multe…”, a spus el.

A plantat şi varza autentică românească, de care vorbeşte, cu frunze mai subţiri şi mai uşoară în greutate, dar va fi gata abia luna viitoare. Și va fi scumpă.

60 la sută față de producția din alți ani

În unele zone, recolta de anul acesta va fi mai mică faţă de anul trecut, din cauza secetei.

Ionuț lăscaie, reprezentant al Cooperativei de la Lunguleţu: „Vom avea marfa până la final de an, dar undeva la 60 la sută din producţia de anul trecut. De la fermier s-ar putea ca luna viitoare să fie o ridicare la 1,5 lei kilogramul, iar în magazine să fie undeva peste 2,5 lei.”

Iar la nivelul întregii țări, cel mai optimist scenariu, dar puțin probabil, este să avem o producţie egală cu cea de anul trecut, când am avut 920 de mii de tone în total.

Ar fi suficient, pentru că noi consumăm anual în jur de 840 de mii de tone. Chiar şi aşa, anul trecut am importat aproape 32 de mii de tone din Grecia, Polonia, Macedonia de Nord și de la vecinii bulgari. Şi am exportat în Spania, Italia și Franța, sau Belgia.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele