NEWS

Ședință de coaliție pentru buget după ce Standard and Poor’s a retrogradat perspectiva de rating a României

Ședință de coaliție pentru buget după ce Standard and Poors a retrogradat perspectiva de rating a României
Sursă foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Coaliţia de guvernare se reuneşte luni, 27 ianuarie, pentru a stabili ce se întâmplă cu banii românilor. Liderii PSD, PNL şi UDMR trebuie să stabilească bugetul și ce se întâmplă cu banii românilor.

Ședință de coaliție pentru buget după ce Standard and Poor’s a retrogradat perspectiva de rating a României

Liderii PSD, PNL şi UDMR trebuie să stabilească bugetul, în contextul în care situaţia economică se înrăutăţeşte. În Coaliţie va fi abordat şi subiectul campaniei electorale pentru Crin Antonescu, după ce duminică liberalii i-au validat candidatura. Antonescu urmează să fie votat şi de PSD şi UDMR, după ce îşi va prezenta strategia.

Primul punct pe agenda discuțiilor este legea bugetului de stat pentru anul în curs. În repetate rânduri, ședința coaliției de guvernare a fost amânată. Prin urmare, nu au apucat să stabilească forma în care va fi aprobată legea bugetului de stat.

Această discuție vine după ce Standard and Poor’s a retrogradat perspectiva de rating a României de la stabil la negativ.

Provocări legate de bugetul țării

Provocarea din legea bugetului de stat este aceea de a acoperi cheltuielile și de a crește încasările la bugetul de stat. Asta în condițiile în care coaliția de guvernare și-a asumat o reformă a aparatului de stat, concedieri la stat, dar și comasarea unor instituții.

Primele concedieri au avut deja loc în Parlament. Se discută, de asemenea, și despre restructurare a Secretariatului Se stat al Guvernului și a companiilor din subordine. Potrivit datelor discutate în coaliția de guvernare și anunțate public, legea bugetului de stat va avea un deficit de 7% din Produsul Intern Brut. Aproape 7% vor merge către investiții, spuneau liderii coaliției.

Pentru apărare, deși pe plan internațional solicitările sunt ca aceste fonduri alocate să crească, România alocă în continuare aproximativ 2% din Produsul Intern Brut. De modul în care cresc încasările la bugetul de stat și se reduc cheltuielile depinde și indexarea pensiilor cu rata inflației promisă de premier din toamna acestui an. Dacă bugetul permite, se va discuta astăzi în ședința coaliției și valoarea ajutoarelor pentru pensionari. Potrivit variantelor analizate, ajutoarele ar putea să fie între 1.000 și 2.000 lei și ele să meargă către pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 lei.

Standard and Poor’s a retrogradat perspectiva de rating a României

Agenția de rating Standard&Poor’s a revizuit, vineri seară, de la stabilă la negativă perspectiva ratingului României, ceea ce aduce rating-ul țării pe ultima treaptă recomandată investițiilor și la un pas de „junk” (gunoi), adică o țară nerecomandată investițiilor. În decembrie și agenția de rating Fitch a luat o decizie similară.

Agenția a mai semnalat că ar putea reduce ratingul de credit al României la junk, în condițiile în care guvernul nu ia măsuri pentru a reduce cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană.

O decizie de scădere a perspectivei poate duce la creșterea dobânzilor la care guvernul României se împrumută pe piețele financiare pentru a-și finanța deficitul, dar poate afecta și interesul pentru investiții.

Ministrul Finanțelor Tanczos Barna a declarat că schimbarea perspectivei de rating la negativ este un semnal că avem nevoie de măsuri de reducere a deficitului. S&P Global Ratings a coborât perspectiva ratingului de credit citând riscurile la adresa finanțelor publice și provocările în realizarea consolidării fiscale. Schimbarea perspectivei reflectă riscurile la adresa finanțelor publice ale României, au declarat analiștii S&P.

„Realizarea planului guvernamental de consolidare fiscală ar putea fi o provocare, nu în ultimul rând din cauza fragmentării politice sporite evidențiate de rezultatele alegerilor de anul trecut, precum și de perspectivele de creștere economică mai lentă.”, arată aceștia.

S&P amintește că România și-a majorat în mod repetat deficitul bugetar la niveluri văzute ultima dată în timpul pandemiei de coronavirus, deficitul depășind probabil 8,5% din producția economică în 2024. S&P se așteaptă ca deficitele să nu scadă sub 6% din PIB înainte de 2028.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele