Semnificația zilei de Marți după Paște: Ce simbolizează Marțea Albă. Săptămâna luminată, a treia zi de Paște. În toată perioada de după Paște, până la Duminica Tomii, fiecare zi are o semnificație aparte pentru credincioși.
Marți, în Săptămâna Luminată, au loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț, sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor.
Al doilea Agneț este uscat și sfărâmat după o rânduială specială. După ce este sfărâmat, este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar.
Dacă lunea, feciorii stropeau cu apă fetele din sat, marțea fetele îi udau pe feciori. Obiceiul s-a păstrat și în zilele noastre, în unele zone. În anii bisecţi, obiceiurile se inversează.
În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.
În Marțea Albă nu se lucrează în gospodărie, nu se spală, nu se calcă, nu se face curat.
Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu, în amintirea celor trecuţi în nefiinţă.
De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”, în timp ce în a doua zi de Paște, tradiția spune că ouăle roșii se ciocneau doar „coastă cu dos”.
În unele zone ale ţării, în a treia de Paşte, finii obişnuiau să dăruiască naşilor pască şi colaci, obicei practicat și de cumetri între ei. Exista şi o credinţă potrivit căreia firimiturile care rămâneau de la mesele de Paşti trebuiau păstrate și îngropate. Din ele ar răsări o plantă numită cucoană sau maruncă, plantă bună de tocat şi de pus în băutură când o femeie dorea să facă copii.
Exista şi o credinţă potrivit căreia firimiturile care rămâneau de la mesele de Paşti era bine să fie păstrate. Îngropate, din ele ar răsări o plantă numită cucoană sau maruncă, plantă bună de pisat şi de pus în băutură atunci când o femeie vroia să facă copii.