Caloriferele clasice au început să aibă concurență din partea unor sisteme moderne, concepute să funcționeze la temperaturi mai reduse. Una dintre soluții este încălzirea prin pereți, care distribuie căldura uniform în sezonul rece și poate fi utilizată pentru răcirea locuinței pe timpul verii.
Sistemul presupune însă o investiție inițială mai mare și vine cu anumite restricții de care proprietarii trebuie să țină cont înainte de instalare.
Instalația este formată dintr-o rețea de țevi subțiri montate în interiorul pereților, peste care se aplică ulterior tencuială sau gips-carton. Diferența față de caloriferele obișnuite este dată inclusiv de temperatura apei folosite. În timp ce caloriferele clasice au nevoie de apă la peste 65°C, în instalația montată în pereți circulă apă cu o temperatură de numai 28-40°C.
Căldura este transmisă uniform de suprafața pereților, fiind încălzite mai întâi persoanele și obiectele din încăpere, iar ulterior aerul. Din acest motiv, temperatura resimțită poate fi cu unul sau două grade peste cea efectivă din cameră.
Astfel, termostatul poate fi setat la 20°C, menținând în același timp un nivel confortabil de căldură în locuință. În cazul clădirilor bine izolate, utilizarea sistemului poate reduce facturile din timpul iernii cu până la 30%.
Un avantaj al încălzirii prin pereți față de sistemele prin pardoseală este posibilitatea utilizării instalației pentru răcire pasivă.
În perioadele cu temperaturi ridicate, prin țevile din pereți poate circula apă răcită la 16-18°C. În acest fel, pereții preiau surplusul de căldură din încăpere. Răcirea se realizează fără curenții de aer produși de aparatele de aer condiționat, fără senzația de aer suflat și fără uscarea aerului. Din acest motiv, sistemul poate reprezenta o soluție pentru dormitoare și camerele copiilor.
Costul inițial este mai ridicat decât în cazul unui sistem bazat pe calorifere convenționale. Potrivit Daibau, montarea instalației de țevi costă între 15 și 24 de euro pe metru pătrat, fără lucrările ulterioare de finisare cu tencuială.
Pentru o casă de familie de dimensiuni medii, investiția ajunge astfel între 3.000 și 6.000 de euro. Separat trebuie luat în calcul și costul unei pompe de căldură. Într-o locuință bine izolată, economiile obținute la facturi pot permite amortizarea investiției într-un interval cuprins între 5 și 8 ani. Durata de funcționare a țevilor poate depăși 30 de ani.
Sistemul nu este potrivit pentru orice locuință, iar instalarea lui presupune și câteva limitări importante. Una dintre acestea privește mobilierul. Suprafețele prin care este transmisă căldura trebuie să rămână cât mai libere. Dulapurile voluminoase, rafturile sau corpurile de bucătărie amplasate în dreptul pereților respectivi pot împiedica distribuirea eficientă a căldurii.
O altă problemă apare atunci când proprietarul vrea să găurească peretele. Montarea ulterioară a unui televizor, a tablourilor sau a altor obiecte trebuie făcută cu atenție, deoarece există riscul perforării unei țevi și al apariției unei scurgeri de apă.
Există restricții și în cazul apartamentelor racordate la sistemele centralizate de încălzire. Conectarea unei asemenea instalații la centralele termice ale orașului poate fi nefezabilă din punct de vedere tehnic și poate fi interzisă de reglementările aplicabile, din cauza temperaturii ridicate a apei utilizate în sistemele centralizate.