Sistemul de pensii nu mai funcționează. Concret, sistemul actual de pensii în România, în care cei care muncesc plătesc contribuţia din care se achită pensia, nu mai este viabil, a declarat la Prima TV Theodor Stolojan. Acesta a susținut că trebuie trecut la sistemul în care fiecare angajat are propriul fond de pensii.
România e un caz unic în Europa, care demonstrează că în secolul XXI în condiţiile actuale pentru România, sistemul introdus de Bismark acum 100 şi ceva de ani, în care cei care azi muncesc plătesc o contribuţie pentru asigurări de pensii din care se plăteşte pensia la cei care azi sunt la pensie, deci un transfer între generaţii, nu mai e viabil în România”, a afirmat Stolojan.
Pentru că România a ajuns la situaţia în care e aproape 1 la 1, un cetățan care azi e activ şi plăteşte contribuţii pentru pensie pentru un pensionar.
”Deci, gândiţi-vă, dacă vrei să ai 50 % mărimea pensiei din mărimea salariului mediu pe economie, ar trebui ca cel care e muncitor azi activ să plătească 50 % din salariu contribuţia de pensie. Era valabil sistemul când aveam 10 care munceau şi 1 care primea pensie şi atunci plăteai ca să aibă să zicem, 50 % din salariul mediu plăteai 5 %, nu?
Dacă avea doar 5 plătea 10 la sută, cinci muncitori la un pensionar. Deci noi suntem cam în situaţia de 1 la 1. Dacă vrei ca pensionarul, pe pilonul 1 vorbim, să aibă cât de cât o pensie, atunci trebuie să intervină statul, să plătească această diferenţă, că nu poţi să-i pui ăstuia care munceşte… şi aşa contribuţia este 25 % pentru pensie”, a precizat fostul premier.
Stolojan a afirmat că trebuie trecut la sistemul în care fiecare angajat îşi constituie propriul fond de pensii.
“Răspunsul economic pentru cazul României este următorul: trebuie trecut cât mai rapid la sistemul în care fiecare individ, când îşi începe viaţa activă, începe să-şi constituie propriul fond de pensii. Deci, ceva de genul pilonului 2.
Sigur, în momentul când ieşi la pensie există un sistem de asigurare, în sensul că se ştie statistic pe cifrele mari, se ştie cât e durata de viaţă a unei generaţii şi se fac asemenea calcule, deci cu genul pilonului 2 pentru România, acolo ar trebui să trecem.
Din păcate, dacă muţi contribuţiile spre pilonul 2 sigur, cineva trebuie să finanţeze pensionarii care se află în viaţă şi acest lucru nu îl poate face decât statul alocând venituri, face şi acum, alocă cam un sfert din ce e nevoie pentru pensii.
Deci suntem în această situaţie în care acum se caută nişte soluţii din astea, în care de fapt se încearcă menţinerea unui anumit standard de viaţă al pensionarilor, mărind valoarea acelui punct de pensii. Sistemul după contributivitate este corect şi ar trebui aplicat”, a precizat Stolojan.