Imediat după achiziționarea unui credit, majoritatea celor care se îndatorează realizează că le-ar folosi să găsească soluția prin care se pot reduce cu mii de euro dobânzile. Pe de altă parte, astăzi mai mult decât oricând, și în contextul scandalului dintre ANPC și băncile comerciale din România, consumatorii de produse bancare stau cu urechile ciulite să vadă ce oportunități fiscale se mai ivesc.
Specialiștii financiari spun că există soluții eficientă prin care se poate reduce cu mii de euro dobânzile la credit și că nu este nici pe departe o soluție nouă. Desigur, însă, că este o soluție care rareori ajunge în atenția clientului bancar pentru că nu este o afacere tocmai fericită pentru bănci, aplicarea ei.
CITEȘTE ȘI: Salarii și sporuri majorate de la 1 iunie pentru o categorie de angajați. E vorba despre o ”tranșă” restantă
„Plăţile anticipate, cu reducerea perioadei, atenţie – în prima zi după scadenţă – e metoda cea mai eficientă să îţi reduci mii sau zeci de mii de euro din dobândă.”, a declarat Adrian Asoltanie, consultant financiar, citat de observatornews.ro.
În altă ordine de idei, sistemul bancar din România continuă să fie afectat de conflictul pe care băncile îl au cu ANPC-ul. Au început să curgă reclamaţiile, după ce Protecţia Consumatorilor a lansat o adresă de e-mail pentru clienţii băncilor. În doar trei zile s-au strâns, deja, câteva sute de mesaje. Majoritatea celor care s-au împrumutat reclamă dobânzi prea mari şi credite împovărătoare. Bancherii spun însă, la unison, că legea este respectată în toate cazurile, lucru care poate fi dovedit şi în instanţă.
AFLĂ MAI MULTE DESPRE: Investiție de peste 20 de milioane de lei într-o comună cu 4000 de locuitori. Cum arată noul port din Jurilovca
După amenzile date în cazul a 19 bănci comerciale, Autoritatea a lansat şi un email unde consumatorii pot scrie dacă au rate exagerate şi dacă au primit oferte înşelătoare. Plângerile trebuie însă justificate prin documente. Până acum şeful ANPC spune că a primit sute de sesizări.
„Ne transmit care este, de fapt, situaţia lor astăzi. Care era venitul la momentul acordării, parte din venituri au rămas neschimbate, în schimb evoluţia ratelor a depăşit cu mult gradul de îndatorare. Mi-ar plăcea să lecturăm împreună cu reprezentanţii acestei industrii financiare multe dintre mailurile pe care noi le citim. Să le explicăm că ei nu sunt decât o cifră statistică.”, declară Horia Constantinescu, director ANPC.