LIFESTYLE

Superstițiile toamnei. Ce se spune dacă plouă de Sfântul Dumitru

Superstițiile toamnei. Ce se spune dacă plouă de Sfântul Dumitru
Foto: Arhivă Mediaflux.ro

Pe data de 26 octombrie românii de pretutindeni îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru. Această sărbătoare vine la pachet cu o serie de tradiții și obieiuri, dar și superstiții care arată cum ar putea fi vremea la iarnă. Iată care sunt acestea!

Ce spune tradiția populară de Sfântul Dumitru

Una dintre cele mai cunoscute sărbători românești este Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care se sărbătorește în fiecare an pe data de 26 octombrie. În tradiția populară, această zi marchează sfârșitul toamnei și începutul pregătirilor pentru iarnă și este încărcată de o mulțime de tradiții și superstiții care s-au păstrat de la generație la generație.

Ce se spune dacă plouă de Sfântul Dumitru

În trecut, oamenii erau extrem de atenți la vremea din 26 octombrie. Se spunea că, dacă plouă de Sfântul Dumitru, iarna care urmează în acel an va fi lungă, dar blândă. Precipitațiile din această fi sfântă ar prezice ninsori puternice, dar cu vreme moderată, fără ger extrem.

Pe de cealaltă parte, dacă ziua de Sfântul Dumitru va fi senină, se consideră că iarna va fi scurtă și ușoară, cu puține ninsori.

Există și alte superstiții legate de vreme pentru data de 26 octombrie. În tradiția populară se mai spune că, dacă tună în această zi, iarna va fi una ușoară. Pe de cealaltă parte, dacă vântul este puternic, se spune că urmează o iarnă grea, cu ninsori puternice.

Tradiții și obiceiuri

De Sfântul Dumitru există și câteva tradiții pe care oamenii de la sat le respectă chiar și în 2025. De exemplu, „Focul lui Sâmedru” reprezintă momentul din ajunul sărbătorii când oamenii aprind focuri mari, alimentate cu cauciucuri și paie, care au ca scop alungarea spiritelor rele.

Mai mult, în această zi, femeile oferă fructe uscate, mere, nuci, covrigi și gogoși celor prezenți la „Focul lui Sâmedru”, pentru prosperitate și noroc.

În plus, credincioșii duc colivă, grâu fiert și fructe uscate la biserică, iar preoții fac slujbe pentru odihna sufletelor.

Inna Petrescu este absolventa a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, iar de șase ani activează în domeniul mass-media, fiind pasionată de LifeStyle feminin, astrologie și călătorii. ... vezi toate articolele